Profesorul Valentin Mureșan pune cu insistență o problemă filosofică interesantă: testul etic constă doar în metode de evaluare morală sau presupune și altceva, iar acest altceva ar fi o omologare socială? Întrebarea are implicații profunde dacă se dovedește că omologarea socială face parte din testul etic, deoarece nu este de ajuns să stabilim dacă ceva este permis moral așa cum am făcut-o până acum, ci avem nevoie de încă o etapă.

Pentru a face un pas înainte trebuie să clarificăm ce înseamnă un test etic și ce ar însemna că omologarea socială ar face parte dintr-un test etic. Prin test etic înțelegem în mod tradițional evaluarea morală a unor situații (actuale sau doar posibile). Atunci când evaluăm moral o situație ne gândim ce anume trebuie să facem. Deci, problema evaluării morale este problema stabilirii corectitudinii morale. Evaluarea se face în conformitate cu principii și concepte morale generale. De exemplu, atunci când folosim metoda kantiană, decidem ce anume trebuie să facem prin apel la testul universalizării maximei. Dacă o maximă nu poate fi voită ca lege universală atunci este respinsă. Sau atunci când folosim metoda utilitaristă, calculăm cât de mult maximizează fericirea consecințele acțiuniilor. Dacă consecințele unei acțiuni maximizează fericirea atunci este morală. Prin test etic mai înțelegem și evaluarea unor situații nu în conformitate cu principii generale, ci prin evidențierea unor temeiuri morale particulare. Ceea ce este curaj într-o situație poate fi necugetare în alta. O perspectivă particularistă va renunța la reguli generale și va aduce în prim plan variabilitatea temeiurilor morale. Indiferent de metodele și perspectivele folosite, observăm că problema testării etice este problema normativității: ce trebuie să făcem sau care este acțiunea moralmente corectă.

Ca să lămurim și sintagma de ”omolgare socială”, putem reformula funcția de test a omologării sociale astfel: dacă ceva este acceptat de către o comunitate atunci este permis moral, dacă ceva este impus de către o comunitate atunci trebuie făcut

 

Acum ne putem întreba ce anume ar însemna că omologarea socială ar putea face parte din testul etic? Conform specificării de mai sus, putem spune că dacă omologarea socială ar face parte dintr-un test etic atunci ar trebui să ne ajute la formularea de răspunsuri pentru întrebarea ce anume trebuie să facem. Dacă cerem ca ceva să fie omologat social atunci acel ceva trebuie făcut, dacă ceva nu trebuie omologat social atunci acel ceva nu trebuie făcut. Ca să lămurim și sintagma de ”omolgare socială”, putem reformula funcția de test a omologării sociale astfel: dacă ceva este acceptat de către o comunitate atunci este permis moral, dacă ceva este impus de către o comunitate atunci trebuie făcut. În acest punct, am ajuns la două variante ale testului omologării sociale. Prima ne spune că dacă cerem ca ceva să fie omoligat atunci trebuie făcut, iar a doua ne spune că dacă ceva este omologat social atunci trebuie făcut. Diferența dintre prima și a doua este fundamentală. În prima variantă doar în aparență omologarea socială are o funcție de test etic. Am spus că dacă cerem ca ceva să fie omologat social atunci acel ceva trebuie făcut. Deci testul etic dar și rezultatul testării se realizează înainte de omologarea socială. Noi am ajuns la un rezultat și în virtutea acestuia cerem să fie omologat. E ca și cum am spune că societatea trebuie să adopte o anumită concluzie morală. În acestă variantă, omologarea doar se conformează testării etice. Dar ca omologarea să facă parte din testul etic este necesar să aibă un rol în stabilirea a ceea ce trebuie să facem.

Aici intervine cea de-a doua variantă: dacă o ”maximă” este adoptată de o comunitate atunci este morală. Acest principiu al omologării sociale poate fi înțeles prin analogie cu un modul de funcționare al organismului biologic. Un organism accepta prezența anumitor bacterii dar reacționează subit și respinge microbii. În acest fel se stabilește ce este sănătos pentru organism. Tot așa o comunitate va accepta sau respinge reguli și tipuri de acțiuni. Este clar în ce sens omoligarea socială are o funcție de test etic: prin respingerea sau acceptarea efectivă de către o comunitate se stabilește ce anume este moral sau imoral. Aici nu se spune că ceva trebuie omologat social, ci că omologarea socială ne spune ce trebuie să facem după ce acceptă sau respinge un tip de acțiune. Acesta e sensul în care omologarea socială ar putea face parte din testul etic.

Dar dacă acesta este singurul mod în care omologarea socială poate fi un test etic atunci testul omologării sociale nu este nimic altceva decât testul moralității comune sau un test non-moral. În ce sens este un test non-moral? Dacă respingerea sau acceptarea unei reguli de către o comunitate se face pe criterii non-morale (economice, etnice) atunci testul este unul non-moral, și îl vom denumi un test social. O regulă morală poate fi acceptată de o comunitate pe motivul că le promovează interesele mult mai bine decât în lipsa regulii. Sau o regulă va fi respinsă de o comunitate pe motivul că există o tensiune între modul de viață al comunității și regula respectivă (promovarea unor tehnologii). Comunitatea respectivă are credința că viața nu trebuie complicată cu tot felul de tehnologii. În această situație, omologarea socială devine într-un anumit sens neinteresantă pentru testul etic. Nu ne interesează aspectele (private) contingente ale unei comunități atunci când acceptă sau respinge reguli noi. Nu ne interesează reacțiile imediate care decurg dintr-un anumit stil de viață (vezi cazul comunității Amish). Ceea ce ne interesează sunt temiurile morale de acceptare sau respingere.

Un tip de acțiune este respins atunci când intră în conflict cu codul moral la care aderă o comunitate. Situațiile cele mai clare sunt cele în care societățile dominate de credințe morale religioase resping tipuri de acțiuni care sunt considerate dezirabile de pe poziții liberale. Există un nucleu dur de credințe morale care ține la un loc o comunitate atunci când se ghidează moral

Astfel, varianta autentică în care omologarea socială poate fi test etic este cea în care o comunitate acceptă sau respinge ceva prin apel la temeiuri morale. Or așa ajungem la teoriile moralității comune. Un tip de acțiune este respins atunci când intră în conflict cu codul moral la care aderă o comunitate. Situațiile cele mai clare sunt cele în care societățile dominate de credințe morale religioase resping tipuri de acțiuni care sunt considerate dezirabile de pe poziții liberale. Setul de credințe morale împărtășit de o societate nu trebuie să fie neapărat religios. Există un nucleu dur de credințe morale care ține la un loc o comunitate atunci când se ghidează moral. Acest nucleu dur reprezintă moralitatea comună. O regulă este omologată social și în consecință trebuie respectată în măsura în care este în acord cu codul moral al societății.

Într-un fel este impropriu să vorbim de omologare socială a unei reguli morale, căci am spus anterior că simpla acceptare socială (motive contingente) a unei reguli morale este neinteresantă pentru evaluarea morală. Uneori o regulă morală poate fi respinsă pentru că o anumită comunitate are ”impresia” unei îngrădiri. Sau există reacții emoționale imediate nejustificate care determină o atitudine negativă față de adoptarea unei reguli (e.g. obligația de a respecta bunăstarea animalelor). În alte situații, membrii unei comunități, prin stilul lor de viață, sunt pur și simplu iritați de un anumit tip de acțiune. Într-un alt fel este chiar indezirabil să vorbim de omologarea socială a unei reguli morale deoarece există situații în care sunt omologate social reguli pe care le considerăm profund imorale. Practica sclaviei a fost omologată și practicată social dar este profund imorală. Mai degrabă trebuie să vorbim despre omologarea morală a unei societăți sau comunități. Testul etic constă, astfel, în asimilarea sau respingerea unui tip de acțiune prin confruntarea cu codul etic al societății / comunității. Și cum moralitatea comună este o moralitate conservatoare și religioasă (cel puțin în cazul României), testul omologării sociale va fi un test etic conservator sau un test etic creștin.

În concluzie, dacă dorim să introducem omologarea socială în testul etic nu ajungem să adăugăm nimic nou dincolo de teoria moralității comune care ne spune că ceva este permis sau obligatoriu moral dacă este în acord sau contravine unui nucleu comun de credințe morale împărtășit de o comunitate. Dar acest lucru l-am prespus și acceptat în concepția standard a testării morale. Testul moralității comune se află deja în patrimoniul metodelor de evaluare morală tradiționale. Cred că prin problema pusă, Valentin

Mureșan speră să ajungă la ceva diferit, la ceva nou care nu apaține concepției clasice despre testul etic. Sunt sceptic că putem bate mai departe de teoria moralității comune prin problema omologării sociale ca test etic.

Dacă ar fi să adopt un punct de vedere, aș adopta punctul de vedere kantian, exprimat în proiectul criticist: ”Secolul nostru este adevăratul secol al criticii, căreia totul trebuie să i se supună. Religia, prin caracterul ei sacru, şi legislaţia, prin maiestatea ei, vor de obicei să i se sustragă. Dar atunci ele provoacă împotriva lor bănuieli legitime şi nu pot pretinde stimă sinceră, pe care raţiunea o acordă numai aceluia care a putut face faţă examenului ei liber şi public.” (Critica rațiunii pure, Axi) Și omologarea socială a regulilor morale trebuie criticată rațional.