Toți cei care s-au uitat la Friends sau o urmăresc pe Kim Kardashian pe social media știu ceva despre surogat. Cel mai simplu poate fi definit ca o modalitate de reproducere în care este implicată și o persoană terță, o femeie numită mamă surogat, care își asumă purtarea unui copil în propriul uter[1]. După naștere, mama surogat restituie copilul părinților beneficiari și renunță la toate drepturile părintești asupra lui[2]. De exemplu, o femeie fertilă care nu poate rămâne însărcinată din motive de sănătate sau un cuplu homosexual deseori poate avea copii genetici numai prin surogat. Bineînțeles motivele pentru care cineva optează spre această modalitate de procreare variază de la caz la caz. Paris Hilton are un copil prin surogat pentru că îi este frică de naștere.

Surogatul este practicat și în România. Nu este însă reglementat, iar autoritățile sunt ignorante asupra efectele lacunei legii care provoacă multe probleme. De ce? Pentru că nu există o practică juridică unitară pentru stabilirea filiației copiilor născuți de mame surogat, iar femeile în situații vulnerabile nu sunt protejate față de exploatare și crima organizată. Pe lângă acestea, nu există nici o politică publică eficientă în domeniul reproducerii (asistate) de a oferi răspunsuri pentru nevoile societății românești.

 

Surogatul în România

 

Istoricul politicilor restrictive în domeniul reproducerii din perioada comunistă[3] și opoziția Bisericilor Ortodoxe și Catolice față de reproducerea asistată influențează reglementarea sănătății reproductive în România[4]. Primele clinici FIV[5] au apărut în anii ‘90[6]. În 1996 s-a născut primul copil prin folosirea FIV[7]. În 2005, în cadrul unui program de colaborare dintre Regatul Unit și România, două donatoare de ovule au avut probleme serioase de sănătate după prelevarea ovulelor, dar spitalul privat implicat în donație nu le-a acoperit costurile medicale[8]. Tot în același an, Adriana Iliescu la 66 de ani a dat naștere copilului ei conceput prin FIV și a devenit astfel cea mai vârstnică femeie din lume care a dat naștere unui copil[9].

Sub presiunea Uniunii Europene, în 2006 s-a adoptat o lege[10] despre prelevarea și transplantul organelor, țesuturilor și celulelor de origine umană, dar care omite să reglementeze surogatul. Înainte și după adoptarea acestei legi, patru proiecte, care au reglementat printre altele și surogatul, au fost respinse din diferite motive în Parlament[11], iar din forma adoptată a Codului Civil a fost eliminată interzicerea surogatului, care însă apărea în Proiectul de lege privind noul Cod civil[12]. Indiferent dacă este vorba despre slaba informare a legiuitorului[13] sau intenția de a permite implicit existența unor asemenea convenții[14], aceste tentative de a reglementa surogatul dovedesc că autoritățile române sunt conștiente asupra nevoilor reproductive ale societății române, și ignorante față de consecințele grave ale lacunei legii.

O astfel de consecință este crima organizată. De exemplu, Clinicile Sabyc, Med New Life și Athena se ocupa cu traficul de ovocite și alte proceduri ilegale. La spitalul Athena din Timișoara, implicând și șefii clanurilor de etnie rromă din Banat, au fost recoltate ovocitele femeilor tinere contra unui preț de 300 de euro și 13 fete au fost atrase în rețea să devină mame surogat[15]. În comunicatul de presă, publicat de către D.I.I.C.O.T., se menționează că Ministerul Sănătății nu a fost înștiințat de o asemenea practică pe teritoriul țării, ceea ce este imposibil după evenimentele prezentate mai sus. Chiar dacă instanța de fond a condamnat inculpații din cauză pentru comiterea infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat și trafic ilicit de celule umane, instanța de apel a dispus achitarea lor[16]. Cu alte cuvinte, activitatea desfășurată la Spitalul Athena a rămas fără consecințe juridice.

Nici practica instanțelor nu este una unitară. În lipsa unei legi, stabilirea filiației copilului în favoarea mamei beneficiare nu are o bază legală. De obicei, părinții beneficiari solicită acordarea autorității părintești în favoarea lor față de mama surogat și soțul ei, dacă este cazul. Potrivit legii române, mama este femeia care dă naștere copilului (principiul mater in jure semper certa est). Acest fapt nu poate fi contestat, juridic vorbind prezumția nu poate fi răsturnată, și de obicei instanțele resping cererile în baza acestui principiu. În sentința civilă nr. 8681/01.11.2012, Judecătoria Sectorului 5 București a arătat că în cauza respectivă maternitatea nu poate fi contestată, deoarece mama purtătoare a fost înregistrată ca mama legală a copilului. Instanța a arătat că filiația se bazează pe faptul nașterii, prin urmare legătura genetică dintre cuplu și copil nu creează o relație de filiație[17]. Există însă și hotărâri prin care instanța a recunoscut părinții genetici ca părinții legali. Sentința civilă nr. 982/04.03.2021 a judecătoriei Târgu Mureș[18] este întemeiată pe interesul superior al copiilor. Tatăl biologic al gemenelor a solicitat acordarea exclusivă a exercitării autorității părintești și mama surogat și-a exprimat acordul în acest sens. Instanța a arătat că relația părinților izvorâtă din convenția de surogat nu este suficientă pentru exercitarea comună a autorității părintești și a luat în considerare că mama surogat nu este mama biologică și nu este deloc implicată material sau afectiv în îngrijirea și creșterea copiilor. Instanța a acordat exercitarea exclusivă a autorității părintești în favoarea tatălui biologic în temeiul interesul superior al copiilor. Din lipsa legislației, urmează haosul în jurisprudență. Cum a arătat instanța, într-o cauză din Timișoara[19], ingerința statului în dreptul la viața privată a copilului născut de mamă surogat, manifestată prin omiterea de a reglementa procedurile de reproducere asistată, este disproporționată în raport cu interesul superior al copilului. Mai simplu, nu este în interesul copilului dacă nu se poate stabili cine sunt părinții lui legali.

 

Probleme etice și juridice

 

Este evident că avem nevoie de o lege care reglementează surogatul. Alcătuirea unei astfel de legi este însă foarte grea. Surogatul invocă multe întrebări etice și juridice pentru că fragmentează maternitatea. În definiția societăților occidentale maternitatea întotdeauna se bazează pe biologie[20]. Prin urmare, cu excepția adopției, femeile care au îngrijit copii, dar nu le-au dat naștere, au fost rareori considerate mame, iar mamele biologice care și-au încredințat îngrijirea copiilor către bone, și-au păstrat statusul de mamă, indiferent de nivelul lor de implicare[21]. Surogatul, însă, schimbă înțelegerea maternității. Filiația copilului față de mamă se stabilește în baza principiului mater semper in jure certa est, potrivit căruia mama legală este cea care dă naștere copilului. În cazul surogatului, mama care își asumă sarcina și mama care are intenția de a crește copilul sunt două persoane diferite. Mai mult, ovulul poate să provină de la o persoană terță, o donatoare. Transferarea sau cedarea fazelor maternității este o provocare în sine, dar intervine și un alt factor discutabil: comercializarea capacității reproductive. În timp ce în cazul surogatului altruist, mama surogat nu primește bani pentru serviciul oferit, esența surogatului comercial este remunerația primită pentru purtarea sarcinii și nașterea copilului.

Există o dezbatere și despre obiectul contractelor surogat. Unii spun că în cazul surogatului, copilul este vândut, nu serviciul gestațional, iar consecința inevitabilă a surogatului este că valoarea copiilor este calculată în bani[22]. Reificarea uterului dezumanizează atât mama surogat, cât și copilul, cel din urmă își menține statusul de produs[23]. Potrivit abordării feministe contemporane, gestația pentru altul este o muncă[24], obiectul reificării este puterea de muncă reproductivă, nu femeia sau copilul[25]. Feminismul susține că lipsa caracterului patrimonial face invizibilă munca reproductivă a femeilor, cum se întâmplă și în cazul muncii casnice[26]. Fie muncă sau nu, gestația pentru altul nu este o simplă prestație, deoarece pe durata sarcinii femeia este implicată atât fizic, cât și psihic[27]. Mai mult decât atât, include și o muncă emoțională, efortul de a nu fi atașat de copil[28].

Un alt aspect important este consimțământul. Mama surogat renunță la copilul și autoritatea părintească fără a cunoaște cum se va simți pe perioada sarcinii și după naștere[29]. Prin urmare,  putem vorbi despre un consimțământ informat limitat, în sensul în care mama surogat se obligă la ceva fără a știe exact în ce constă aceasta obligație[30]. Din acest motiv, în mai multe state, una dintre condițiile de a deveni mamă surogat este ca femeia să aibă deja copii[31]. Chiar dacă imaginea stereotipică că mamele surogat sunt victimele exploatate, nu este una realistică[32], există îngrijorarea că femeile sărace, din comunități defavorizate nu pot refuza compensarea bănească[33]. Astfel e discutabil, dacă putem vorbi despre libera alegere și consimțământ liber. Pe lângă acestea, în cazul surogatului comercial, părinții beneficiari provin dintr-o clasă socială superioară, care presupune o inegalitate dintre părți. Așa cum este cunoscut, companiile, în special în domeniul reproducerii, își mută activitatea în țări mai puțin dezvoltate, unde legislația este mai permisivă, mai avantajoasă afacerii[34], iar destinația turismului reproductiv se schimbă foarte des.

 

Soluția nu este incriminarea surogatului

 

Incriminarea surogatului nu ar rezolva problemele mai sus menționate. Dorința de a avea copii reprezintă motivația principală a părinților de intenție, reglementările prohibitive neputând pune capăt acestor ambiții. Reproducerea este, în primul rând, o decizie personală și nu una socială. Exemplul cel mai reprezentativ din România, care atestă acest lucru, este decretul nr. 770/1966, din perioada comunistă, privind interzicerea avorturilor, și consecințele sale. Prin urmare, suntem nevoiți să recunoaștem că reglementarea prohibitivă nu ar aduce o schimbare pozitivă. În opinia mea, legalizarea surogatului altruist ar oferi o soluție cuplurilor infertile sau cu probleme de sănătate, persoanelor singure și cuplurilor homosexuale de a avea copii genetici, dar în același timp ar proteja mama surogat împotriva exploatării, și copilul împotriva reificării. Însă, se poate pune întrebarea, dacă societatea românească este pregătită pentru legalizarea surogatului altruist sau dacă avem la dispoziție mijloacele de a asigura caracterul gratuit și respectarea condițiilor de validitate. Având în vedere că practicarea surogatului este deja răspândită în România, iar instanțele au început treptat recunoașterea acestor convenții, invocând interesul superior al copilului, o reglementare cuprinzătoare ar fi mult mai eficientă decât o lege prohibitivă. Introducerea unei proceduri simplificate pentru recunoașterea filiației între părinții beneficiari și copil, cu acordul mamei surogat. Primul pas spre o soluție echilibrată trebuie să fie rezolvarea haosului în jurisprudență și eliminarea incertitudinii din viața familiilor.

 

Despre autoare

Mihály Borbála este absolventă a Facultății de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. A obținut diploma de master în drept medical și, pe parcursul anului universitar 2022-2023, a desfășurat activități de practică în cadrul Centrului de Cercetare în Etică Aplicată.

 

Referințe

 

[1] Nicoleta-Ramona Predescu, Reproducerea asistată medical: Doctrină legislație, jurisprudență, București, Universul Juridic, 2022, pp. 267, 301.

[2] Ibidem.

[3] Enikő Demény, Medically Assisted Reproduction: Challenges for Regulation in Romania în: Judit Sándor (ed.), Studies in Biopolitics, Center for Ethics and Law in Biomedicine, Central European University, Budapest, 2013, p. 92.

[4] Lidia Barac, Lidia Barac, Câteva considerații privind implicațiile juridice ale tehnicilor de reproducere umană asistată medical (RUAM), în Juridice, 2014, accesibil la https://www.juridice.ro/311847/cateva-consideratii-privind-implicatiile-juridice-ale-tehnicilor-de-reproducere-umana-asistata-medical-ruam.html , ultima accesare: 18.05.2023

[5] Fertilizare in vitro (FIV) este un procedeu stiințific prin care se fecundează ovulul într-un laborator, esența procedeului fiind caracyerul extracorporal. Sabin Guțan, Reproducerea umană asistată medical și filiația, Editura Gamangiu, Bucureștu, 2011, p. 17.

[6] Enikő Demény, op. cit., p. 92.

[7] Ibidem.

[8] Ibidem. p. 94

[9] Ibidem p. 94.

[10] Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății , publicată în M. Of. nr. 372 din data de 28 aprilie 2006 modificată și completată ulterior, republicată în M. Of. nr. 652 din data de 28 august 2015.

[11] PL-x nr. 2017/2023, accesibil la: https://senat.ro/legis/lista.aspx?nr_cls=L334&an_cls=2004; PL-x 690/2009, accesibil la: https://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck.proiect?cam=2&idp=10681; PL-x nr. 63/2012, accesibil la: https://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck.proiect?idp=12651; PL-x nr. 462/2013, accesibil la: https://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck.proiect?cam=2&idp=13733

[12] Sabin Guțan, op. cit. p. 204.

[13] Ibidem.

[14] Elena Brodeală, The Legal Status of Assisted Human Reproduction in Romania. A Brief Discussion on Surrogacy, Revista Română de Drept Comparat, nr. 1, 2016,op. cit. p. 72.

[15] Laura Maria Stănilă, Provocările bioeticii și răspunderea penală, Universul Juridic, București, 2015, pp. 204-206.

[16] Hotărârea Tribunalului Timiș nr. 483/2021 din 28.07.2021 și Hotărârea Curții de Apel Timișoara nr. 1073/2022 din 10.11.2022 din dosarul nr. 2333/30/2017.

[17] Sorin Hostiuc, Cristian Bogdan Iancu, Valentina Nătășel, Maria Aluaș, Irina Rențea, Maternal filiation in surrogacy. Legal consequences in Romanian context and the role of genetic report for establishing kinship, în Romanian Journal of Legal Medicine vol. 24 nr. 1/2016, p. 48.

[18] Accesibil la: În sentința civilă nr. 982 din 04.03.2021, pronunțată de Judecătoria Târgu Mureș,

https://sintact.ro/#/jurisprudence/535074599/1/sentinta-nr-982-2021-din-04-mar-2021-judecatoria-targu-mures-exercitarea-autoritatii-parintesti…?keyword=sentin%C8%9Ba%20civil%C4%83%20nr.%20982%20din%2004.03.2021%20t%C3%A2rgu%20mures&cm=SFIRST, ultima accesare la 29.09.2023

[19] Decizia civilă  nr. 1196/26.09.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara; Nicoleta-Ramona Predescu, op. cit. p. 274.

[20] Laurel Swerdlow, Wendy Chavkin, Motherhood In Fragments: The Disaggregation Of Biology And Care în

Miranda Davies (ed.), Babies for sale? Transnational surrogacy, human rights and the politics of reproduction, Zed

Books, London, 2017, p. 19.

[21] Ibidem.

[22] Alexandra Holmstrom-Smith,  Free Market Feminism: Re-Reconsidering Surrogacy, Journal of Law and Social Care, University of Pennsylvania, Vol. 24, nr,3, p.466.

[23] Adeline A. Allen, Surrogacy and Limitations to Freedom of Contract: Toward Being More Fully Human, în

Harvard Journal of Law & Public Policy, vol. 41, nr. 3/2018, p. 789-790.

[24] Mary Lyndon Shanley, Making Babies, Making Families, What Matters Most in an Age of Reproductive

Technologies, Surrogacy, Adoption, and SameSex and Unwed Parents, Beacon Press, Boston, 2001, p.109.

[25] Sylvie Armstrong, Labour is labour: what surrogates can learn from the SexWork Is Work movement, Journal of

law and society, 2022, vol. 49, no. 1, p. 173.

[26] Mahua Sarkar Az anyaság, mint fizetett munka: kereskedelmi béranyaság a huszonegyedik század fordulóján,

Fordulat nr. 24, 2018/2 p. 11.

[27] Mary Lyndon Shanley, op. cit, p. 110.

[28] Alexandra Holmstrom-Smith, op. cit. p.445.

[29] Ibidem., op. cit. p.456.

[30] Ibidem., pp. 455-456.

[31] Zoltán Navratyil, op.cit. p. 155.

[32] Sylvie Armstrong, op. cit. pp. 174-175., Alexandra. Holmstrom-Smith, op. cit. p. 477.

[33] I. Glenn Cohen , The Price of Everything, The Value of Nothing: Reframing the Commodication Debate, Harvard

Law Review, vol. 117, nr. 2/2003, p.689.

[34] Sylvie Armstrong, op. cit. p 170.