Alexandra Oprea analizează permisibilitatea implementării unor politici publice care să permită sacrificarea persoanelor nevinovate în situații limită.
Terorismul ridică o problemă practică dificilă care merită dezbătută. Dificultatea rezidă în faptul că, în astfel de situații, alegerile ne sunt limitate. Atentatele teroriste sunt neprevăzute și, de cele mai multe ori, atrag după ele consecințe grave. De pildă, atentatele de la Paris și Bruxelles au fost expresia unor acțiuni neprevăzute care s-au soldat cu numeroase pierderi umane și materiale, ceea ce a reprezentat un adevărat dezastru pentru comunitățile respective. Provocarea, în acest tip de situații, este de a răspunde în limitele conștiinței noastre morale activităților și amenințărilor violente, ținând cont atât de fanatismul ideologic, cât și de revendicările non-negociabile care le însoțesc de obicei.
Experiment mental: cum gândește un kantian
Este interesant să vedem în ce măsură o etică deontologistă oferă o modalitate rezonabilă și coerentă de abordare a cazurilor problematice. Mai mult decât atât, prin intermediul unor experimente mentale putem înțelege cum ar putea gândi un kantian anumite probleme de viață și de moarte, probleme pe care le ridică într-un mod inevitabil terorismul și nu în ultimul rând, care ar fi procedura de decizie în aceste situații controversate.
În cartea sa, Thomas Hill încearcă „să reconcilieze principiul demnității și opinia comună potrivit căreia, în anumite circumstanțe, este permis moral să ucizi teroriști și să pui în pericol ostatici nevinovați.” Autorul susține că merită să ne asumăm riscul de a ucide persoane nevinovate în mod neintenționat atunci când încercăm să-i salvăm pe alții. Lucrurile par să stea diferit dacă punem problema în termenii unei sacrificări intenționate a unor persoane nevinovate. Apelând la un experiment mental, Hill construiește următoarea situație:
Să presupunem, de exemplu, că singurul mod de a împiedica un terorist să arunce în aer o clădire care adăpostește mulți ostatici este împușcarea unui ostatic nevinovat luat ca scut. Sau încă și mai rău, să presupunem că am putea salva numeroși ostatici numai ucigând deliberat o victimă nevinovată, la alegerea teroristului. Pentru a fixa discuția, este necesar să nu scăpăm din vedere următorul aspect: victima face parte dintre acele persoane care au un risc ridicat de a fi ucise de teroriști. Prin urmare, moartea este iminentă. Raportat la această situație, moralitatea tradițională refuză să autorizeze sacrificarea intenționată a unei persoane nevinovate, chiar și pentru a-i salva pe alții.
Pentru cei care sunt familiarizați cu etica lui Kant, pare clar că adoptarea unei asemenea politici publice ar fi un dezastru, iar legislatorii kantieni au temeiuri puternice să refuze autorizarea uciderii intenționate a unor persoane nevinovate, ca răspuns la actele teroriste. Considerentele care îi fac pe legislatorii kantieni să aibă rețineri în a pune în pericol ostaticii nevinovați vor întemeia mai curând decizia de a nu autoriza uciderea intenționată a inocenților, și astfel, vor constitui cele mai puternice temeiuri în favoarea acestei reglementări. Consecințele unor asemenea legitimări a uciderii drept politică publică ar diminua sentimentul securității și al încrederii tuturor. Spre exemplu, dacă ne gândim că avem posibilitatea să ucidem persoane nevinovate, în măsura în care suntem constrânși să acționăm în acest fel și nu avem o altă opțiune iar politica generală legitimează această acțiune, nu mai putem fi siguri de integritatea propriei vieți. Acestă politică ar fi o invitație la abuz din partea unor oficiali corupți. Politica ar știrbi încrederea tuturor și ar acredita șantajul. Cei ce ocupă posturi cu autoritate nu ar putea spune niciodată cinstit nici măcar unei persoane iubite „nu te voi ucide sau nu te voi preda ucigașilor niciodată”.
Disponibilitatea oficială de a ucide persoane nevinovate ca răspuns la amenințările teroriste va întări puterea teroriștilor, întrucât ea le oferă un spațiu de joc suplimentar. Lansând amenințări convingătoare că vor face un rău și mai mare, teroriștii pot manipula ușor autoritățile, determinându-le să facă un rău mai mic.Acest aspect este problematic deoarece, potrivit politicii publice, cei fără de lege pot să folosească aplicarea legii în favoarea intereselor lor individuale. Autoritățile urmăresc să omoare cât mai puține persoane pentru a-i bloca pe teroriști, iar legea le permite teroriștilor să-și impună propriile condiții.
Principiul demnității umane, între deontologism și consecinționism
Puține persoane vor nega ideea potrivit căreia politica generală de a ucide oameni nevinovați atrage după ea consecințe rele, însă se pot ridica obiecții la adresa unei abordări consecinționiste. Bunăoară, mulți ar putea spune că în situații extraordinare, ar fi lesne preferabil un sacrificiu singular al unei persoane nevinovate ținut secret, dacă acesta va salva mai multe vieți. S-ar putea spune că ar fi dezirabil să alegem răul cel mai mic fără a mai intra în toate problemele legate de admiterea deschisă a unei politici de negocieri cu teroriștii.
Este limpede că acest contra-exemplu poate ridica probleme anumitor genuri de consecinționism, însă el nu se aplică în cazul utilizării limitate a perspectivei legislative kantiente, întrucât obiecția „uciderea este moralmente greșită” va sta în picioare chiar și în condițiile în care actul ar fi secret. Pentru a justifica politicile publice cu privire la ucidere intenționată sau terorism, este necesar să asumăm ideea potrivit căreia procedura justifică politici numai în măsura în care acestea sunt recunoscute deschis și sunt corect administrate. În abordarea pe care Hill o dă justificării unor excepții prin procedură legislativă, acesta conchide că excepțiile trebuie justificate ca aspecte deschise ale unei politici publice generale, și nu ca deviații secrete.
Pentru a justifica politicile publice cu privire la ucidere intenționată sau terorism, este necesar să asumăm ideea potrivit căreia procedura justifică politici numai în măsura în care acestea sunt recunoscute deschis și sunt corect administrate.
Potrivit eticii kantiene, principiul demnității, în interpretarea adoptată de Hill, presupune ca noi să privim întotdeauna fiecare persoană ca având o valoare incomparabilă, și nu doar ca pe un mijloc, fie el și un mijloc folosit în vederea unor scopuri valoroase. Hill propune să ne raportăm la principiul demnității ca la o constrângere impusă gândirii din punct de vedere legislativ abstract. Prin urmare, pentru a justifica înfăptuirea unei ucideri deliberate, o persoană trebuie să stea față în față cu victima și să-i mărturisească cinstit: „am ales să te ucid (când puteam să nu aleg acest lucru), dar eu te privesc ca mai mult decât un mijloc, de fapt, te privesc ca pe o persoană care are o valoare incalculabilă”. Kant distinge între obiecte și persoane. Omul privit ca mijloc, ca valoare instrumentală, e în limbajul lui Kant un „obiect” iar omul privit ca scop în sine, ca valoare supremă, este o „persoană”.
Aici trebuie remarcat un lucru esențial şi anume acela că nu e suficient să tratezi pe cineva ca mai mult decât un mijloc. Doar simpla acțiune nu justifică faptul că noi privim persoana ca având o valoare supremă. Atitudinea pe care o avem față de acea persoană contribuie și ea la diferențierea valorii instrumentale de cea supremă. Multe persoane ar putea spune că un medic ce administrează pacientului cu acordul său injecția letală ar putea să-și mențină acestă atitudine, însă supoziția rămâne deschisă. Dată fiind natura umană, este greu de crezut că noi am cădea de acord asupra unei politici prin care o ființă umană ucide o alta și în același timp să o privească ca pe un scop cu valoare supremă. Astfel, este foarte puțin probabil ca ființele umane în general să poată autoriza, aproba și aplica politici publice de sacrificare deliberată a unor persoane nevinovate în timp ce continuă să afirme cinstit un respect deplin pentru demnitatea umană. Nu poți să omori o persoană nevinovată și, în același timp, să pretinzi că îi respecți demnitatea, că o privești nu ca pe un obiect, ci ca pe o persoană care are o valoare incalculabilă. Imposibilitatea nu este una logică, ci una care vizează condiția limitată a ființelor umane. Kant distinge între ființe morale perfecte și ființe morale imperfecte iar omul este o ființă morală imperfectă care nu are un autocontrol complet și o puritate totală a motivelor.
Principiul respectului demnității umane este echivalent cu cerința neinstrumentalizării persoanelor. Un legislator kantian nu ar aproba nicio politică pe care să nu o poată aplica într-o manieră consistentă cu principiul demnității. Adoptarea politicii de sacrificare intenționată a unor persoane nevinovate ar fi un dezastru și o invitație la abuz, motiv pentru care, o asemenea politică publică ar diminua sentimentul securității și al încrederii tuturor, ar conduce la inegalități între persoane din punctul de vedere al puterii și al influenței iar în termenii lui Kant, aceste consecințe periclitează valoare supremă a persoanelor din acea societate. Așadar, nu pare plauzibil că legislatorii kantieni ar putea accepta vreo politică ce presupune sacrificarea intenționată a unor persoane nevinovate, chiar și în condițiile în care acest sacrificiu ar salva mai multe vieți.
Disclaimer: Viziunea și opiniile exprimate în articol aparțin exclusiv autorului și nu reflectă poziția și politica oficială a Centrului de Cercetare în Etică Aplicată.
Alexandra Oprea este studentă în anul II a Facultății de Filosofie și voluntar în cadrul Centrului de Cercetare în Etică Aplicată.
