Central poziției profesorului Valentin Mureșan este distincția pe care o propune dintre test etic în sens îngust și test etic în sens larg. Prin test etic în sens îngust Prof. Valentin Mureșan înțelege metode de evaluare morală cum ar fi calculul fericirii sau testul universalizării, iar prin test etic în sens larg înțelege ”o serie de alte momente, etice sau non-etice, la care participă şi publicul larg şi care asigură oficializarea rezultatului ca regulă generală”. Testul etic în sens îngust ne oferă un verdict moral, iar testul etic în sens larg ne oferă o procedură de instituire socială a verdictului moral. Astfel, Prof. Valentin Mureșan ajunge să susțină omologarea socială nu ca test etic în sens îngust ci ca test etic în sens larg: ”Omologarea socială nu trebuie să fie o evaluare pe criterii exclusiv morale, căci aceasta e faza anterioară, de expertiză, pe care ar dubla-o inutil, ci o fază care instituie social (sau nu) o nouă obligaţie morală sau mă lasă să decid singur ce fac, pe criterii non-morale”. Domnia sa folosește mai multe trăsături pentru a caracteriza procesul de omologare socială. Pe de o parte, omologarea socială este prezentată ca un acord politic sau o decizie politică (pe criterii etice, economice, strategice, strict politice etc.). Pe de altă parte, omologarea socială este prezentată ca un acord social al întregii comunități. În concluzie, susține Prof. Valentin Mureșan, ”instituirea unei noi reguli morale e rezultatul unui acord social, nu al unei decizii filosofice de cabinet a câtorva eticieni.” Voi susține că nu se justifică distincția.

Analizele experților eticieni nu sunt neapărat de cabinet. Ele au la baza consultarea faptelor relevante și identificarea părților implicate. Eticienii nu sunt într-un turn de fildeș, ci iau parte activ la dezbaterea etică în spațiul public. Mai mult, acordul social poate fi facilitat de filosofi și eticieni

 

În primul rând, nu înțeleg de ce autorul insistă să construiască o imagine deformată despre expertiza eticienilor prin opunerea exclusivă dintre analiza acestora și instituire prin acord social. Aceștia sunt prezentați ca acei birocrați autiști despre care vuiește toată presa cum că iau decizii din cabinetele lor fără să consulte părțile implicate. Bineînțeles, lucrurile sunt prezentate simplificat. Analizele experților eticieni nu sunt neapărat de cabinet. Ele au la baza consultarea faptelor relevante și identificarea părților implicate. Eticienii nu sunt într-un turn de fildeș, ci iau parte activ la dezbaterea etică în spațiul public. Mai mult, acordul social poate fi facilitat de filosofi și eticieni.

În al doilea rând, nu mi se pare convingătoare denumirea metodelor clasice de decizie morală drept teste etice înguste. Metodele de decizie prezentate sunt testele morale pe care le recunoaște toată lumea. Nu poți să zici despre ceea ce înțelegem în mod obșnuit că are un sens îngust. Putem spune doar despre termeni tehnici că au un sens îngust. De exemplu, autonomia așa cum o înțelege toată lumea are un sens standard, dar autonomia kantiană are un sens îngust deoarece restrânge sensul termenului doar la anumite trăsături. Câtă vreme vorbim despre regula de aur, imparțialitate, egalitate morală, și alte teste morale, este justificat să vorbim despre teste etice obișnuite. Deci evaluarea morală la care m-am referit nu poate fi caracterizată în mod plauzibil drept test etic îngust.

Toată pledoria Prof. Valentin Mureșan este îndreptată către adoptarea unui format de decizie multicriterial care nu se mărginește la criterii morale. Deci, cu atât mai mult, dacă esența omologării sociale nu constă în criterii morale, atunci nu mai văd vreo justificare pentru a numi acest proces test etic, fie și în sens larg

 

În al treilea rând, nu mi se pare convingătoare denumirea omologării sociale drept test etic în sens larg deoarece pur și simplu nu este prezentat temeiul în baza căruia se face acest lucru. Dacă nu oferim un temei, atunci denumirea este arbitrară. Ca să denumim ceva etic, în orice sens am vrea, trebuie să avem o justificare. Iar justificarea va fi inevitabil legată de aspecte relevante moral. Dacă într-un test etic în sens larg nu se face apel la aspecte relevante moral atunci nu mai are sens să vorbim despre test etic. Paradoxal se susține că omologarea socială ca test etic în sens larg ”nu trebuie să fie o evaluare pe criterii exclusiv morale, căci aceasta e faza anterioară, de expertiză, pe care ar dubla-o inutil, ci o fază care instituie social (sau nu) o nouă obligaţie morală sau mă lasă să decid singur ce fac, pe criterii non-morale”. Este plauzibil să ne întrebăm cum adică ceva este test etic pe criterii non-morale? Toată pledoria Prof. Valentin Mureșan este îndreptată către adoptarea unui format de decizie multicriterial care nu se mărginește la criterii morale. Deci, cu atât mai mult, dacă esența omologării sociale nu constă în criterii morale, atunci nu mai văd vreo justificare pentru a numi acest proces test etic, fie și în sens larg.

Propun să nu ne raportăm la declarațiile Prof. Valentin Mureșan, ci la ce face efectiv. Astfel, observăm nu o distincție între test etic în sens îngust și test etic în sens larg, ci o distincție între decizie etică și decizie social-politică. Prof. Valentin Mureșan pledează în fapt pentru limitarea moralității. Prin limitarea moralității putem înțelege limitele pe care moralitatea le impune comportamentului, dar putem înțelege și limitele pe care le impunem moralității, adică are și ea limite când pretinde ceva din partea noastră.[i] Acest din urmă sens este important aici. Omologarea socială, așa cum este prezentată ca miză de Prof. Valentin Mureșan, mi se pare că vine să arate limitele criteriilor morale în luarea deciziilor de către comunități. Deciziile social-politice sunt multicriteriale și nu se mulează automat pe verdicte morale. Imaginea de ansamblu este că adoptarea de reguli, fie ele morale sau politici publice, este un proces din care evaluarea morală reprezintă doar o parte. Miza omologării sociale, așa cum o văd eu din cele prezentate de Valentin Mureșan, se situează până la urmă la intersecția dintre etică, filosofie politică și teoria democrației. Ea vine să arate că la nivelul societății ceea ce trebuie să facem se și negociază. Problema este, astfel, următoarea: care este forța și până unde bate/ ar trebui să bată argumentele morale în luarea deciziilor colective?

Democrația a rezolvat problema deciziei colective cu ajutorul principiului votului majoritar. Prof. Valentin Mureșan vorbește de acord social. Așadar, cred că în domeniul managementului eticii problema omologării sociale ajunge la întrebarea: cum limitează/ar trebui să limiteze mecanismele de luare (adoptare) a deciziilor colective greutatea temeiurilor morale.