Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici prevede la articolul 21 că în fiecare instituţie publică trebuie să existe un consilier de etică desemnat de către conducerea autorităţii/instituţiei publice. Acest consilier oferă asistenţă, monitorizează respectarea codului şi elaborează rapoarte trimestriale privind respectarea codului. Prin Ordinul ANFP nr.1200 din 04.04.2013 autorităţilor şi instituţiilor publice li se recomandă să desemneze drept consilier de etică o persoană care face parte din departamentul de resurse umane, dar care nu conduce acest departament. Este un progres faptul că în ordinul ANFP, în art. 82 lit. f), se stipulează obligaţia instituţiilor publice de a asigura “condiţiile necesare participării consilierului de etică la programe de perfecţionare profesională având tematici precum etică, conduită şi integritate, măsuri anticorupţie şi comunicare.”
Mai mult decât atât, acelaşi ordin ANFP furnizează şi un model de raport pe care consilierii de etică din instituţiile publice trebuie să îl completeze trimestrial, iar una dintre rubricile raportului se referă la formarea profesională pe care consilierii au urmat-o. Consilierii de etică ar trebui deci să beneficieze de formare profesională, ceea ce înseamnă că se recunosc şi se acceptă nevoile de instruire asociate acestei funcţii. Dar cum se identifică mai exact aceste nevoi de instruire?
Întrucât nu există un standard ocupaţional care să lămurească ce atribuţii are un consilier de etică pentru a deduce de aici care sunt nevoile de formare şi respectiv obiectivele formării consilierilor de etică din instituţiile publice, nu ne rămâne decât să le deducem din actele normative şi din literatura de specialitate. Nevoile de formare profesională a consilierilor de etică nu se pot rezuma la cunoaşterea legilor cu care ei lucrează, fiindcă aceste legi nu tratează de fapt decât tangenţial probleme de etică organizaţională. Astfel de problemele apar totuşi, iar un consilier trebuie să facă faţă în mod profesionist.
Principalele acte normative cu care lucrează consilierul de etică sunt Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, republicată în 2007, şi Legea nr 477/2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice. Unele instituţii publice, precum Administraţia Fiscală, au coduri suplimentare, dar niciunul dintre acestea nu reglementează cu adevărat conduita organizaţională din punct de vedere etic. Este adevărat că nu există în instituţiile noastre o cultură a sesizării problemelor morale observate, dar la fel de adevărat este că oamenii nu au încredere să facă sesizări atât timp cât reclamaţiile lor sunt gestionate de persoane fără competenţa necesară.
Aşadar, cum ar trebui să arate formarea profesională a consilierul de etică din instituţiile publice pentru a putea spera că beneficiind de o astfel de instruire ar deveni competent? Evident, nimeni nu poate garanta competenţa, formarea profesională este o condiţie necesară în acest sens, nu neapărat şi una suficientă. Formarea profesională este totuşi indispensabilă.
Deşi se vorbeşte despre formarea consilierilor de etică, nu se ştie exact despre ce formare este vorba.
O.G. nr. 129/2000 prevede, la art. 10(3), că formarea profesională se poate realiza participând la: “a) cursuri organizate de furnizorii de formare profesională; b) la cursuri organizate de angajatori în cadrul unităţilor proprii; c) stagii de practică şi specializare din ţară sau din străinătate; d) alte forme de pregătire profesională.”
Chiar şi în absenţa unui standard ocupaţional pentru ocupaţia de consilier de etică se pot organiza programe de formare profesională care să se încadreze într-una din categoriile antemenţionate. De fapt, varianta cursurilor organizate de furnizorii de formare profesională este singura în cazul căreia ar trebui să existe un standard ocupaţional sau măcar un proiect de standard supus procedurii de aprobare de către Autoritatea Naţională pentru Calificări.
Furnizorii de formare profesională sunt însă interesaţi să organizeze programe de formare şi să elaboreze standarde ocupaţionale doar pentru ocupaţiile pentru care există o cerere mai mare, astfel încât toate aceste demersuri să le aducă beneficii financiare. Pentru furnizorii de formare profesională nu este în momentul de faţă deloc atractiv din punct de vedere financiar să ofere programe de instruire pentru consilierii de etică. În acest context, consilierii au parte de fapt de o instruire care depinde de oferta pieţei de formare profesională şi de decizia liderilor instituţiilor publice din care fac parte.
Nevoia de formare profesională nu este adevăratul criteriu care se află la originea deciziilor de asigurare a instruirii consilierilor de etică din instituţiile publice. De altfel, în Ordinul nr. 1200 / 2013, la art. 82 litera f) se face referire la “programe de perfecţionare profesională având tematici precum etică, conduită şi integritate, măsuri anticorupţie şi comunicare.”
Însăşi enumerarea acestor aşa-zise “tematici” arată că, deşi se vorbeşte despre formarea consilierilor de etică nu se ştie exact despre ce formare este vorba. Integritatea, de pildă, este amintită ca şi cum nu ar face parte din “tematica” eticii; în plus, nu se clarifică ce înseamnă conduită în acest context, termenul având un sens prea larg; măsurile anticorupţie nu au neapărat de-a face cu exercitarea ocupaţiei de consilier de etică într-o instituţie publică şi nici nu trebuie să se reducă etica într-o astfel de organizaţie la prevenirea şi diminuarea corupţiei. În ceea ce priveşte comunicarea, aceasta este importantă într-o ocupaţie în care trebuie oferită asistenţă (etică, în cazul acesta), însă Ordinul nr. 1200 / 2013 nu lămureşte despre ce fel de perfecţionare profesională privind comunicarea este vorba, astfel că orice training de comunicare poate trece drept formare profesională a consilierilor de etică din instituţiile publice.
În concluzie, în ceea ce priveşte formarea profesională a consilierilor etici nu trebuie ca nevoile să fie mai puţin importante decât în cazul formării pentru alte ocupaţii. Este adevărat că ocupaţia de consilier de etică în instituţiile publice este ceva nou şi nu avem un standard ocupaţional pentru ea, iar în privinţa managementului eticii în organizaţii suntem încă la început de drum. Trebuie totuşi depuse eforturi pentru a asigura formarea profesională adecvată nevoilor consilierilor de etică şi totodată pentru a selecta furnizorii de formare profesională ce pot oferi programele cele mai potrivite.
