Stimate Domnule Profesor Valentin Mureşan,
Mesajul meu către dumneavoastră ar putea fi intitulat „După Singer”. Nu vreau să intervin în dezbaterea legată de decernarea de către Universitatea din Bucureşti a titlului de DHC renumitului filosof de la Princeton University, Peter Singer. Săptămâna în care s-a acordat acest titlu a fost extrem de agitată: comunicate, luări de poziţie, comentarii etc., în universitate, în facultate, în spaţiul public. Ce urmări au toate acestea pentru facultatea noastră? Dar pentru universitate? Nu vreau să intervin întrucât nu sunt membru al CCEA; am relaţii bune cu toţi membrii CCEA, dar s-ar putea ca vreunul dintre ei să fie deranjat de intervenţia mea.
Însă, deoarece avem o relaţie veche de colaborare, vă trimit câteva gânduri.
Prima problemă este legată de lucrările de popularizare. În comunicatele Facultătii şi ale CCEA se arată că acuzaţiile formulate împotriva filosofului Singer – mai ales incriminările privind uciderea copiilor şi zoofilia – conţin citate scoase din context. Căutând pe Internet, am găsit multe articole care reproduc aproximativ aceleaşi citate, de cele mai multe ori, fără referinţe sau cu referinţe incomplete. Se poate deduce uşor că articolele în cauză nu sunt rezultatul unei munci de cercetare; mai degrabă este vorba de preluări necritice din unele lucrări cu tematică religioasă, scrise însă, nu pentru teologi, ci pentru cititorul obişnuit.
Or, am impresia că noi ignorăm tocmai acest cititor obişnuit, neinstruit în logică şi filosofie, ci având mai curând lecturi din sfera religiei, de exemplu. Acest cititor poate fi inginerul de la Centrala din Grozăveşti, medicul de familie, lucrătorul de la bancă, arhitectul, proiectantul, actorul… Cei care au trecut deci printr-o altă facultate decât cea de Filosofie, dar care ar fi interesaţi să afle şi ce spun filosofii (sau profesorii de la Facultatea de Filosofie). Acest cititor are nevoie nu de articole publicate în reviste precum Philosophical Review, nu de monografii ample, ci de cărţi scrise într-un limbaj cu puţini termeni tehnici, de dimensiuni reduse, pe care să le poată citi în drum spre serviciu, în parc, înainte de culcare… Lucrări de popularizare filosofică, deci.
Ar fi fost bine să fi apărut acum doua-trei luni o cărticică intitulată simplu: Peter Singer (sau Peter Singer – scurtă introducere), de c. 100 de pagini, scrisă într-un limbaj accesibil? Nu susţin că n-ar mai fi existat nici un incident. Totuşi! Un amănunt. Însuşi Singer a scris, după ştiinţa mea două lucrări de acest fel: Hegel: A Very Short Introduction (Oxford, 2001) şi Marx: A Very Short Introduction (Oxford, 2000).
A doua problemă, legată de prima, priveşte folosirea limbii române în filosofie.
Se cere insistent să scriem în engleză, chiar şi cand e vorba de lucrări destinată să apară în România. Bineînţeles, o lucrare scrisă în engleză, dacă devine şi accesibilă online, va putea fi citită şi de cercetători din alte universităţi europene şi nu numai. În plus, este eliminată definitiv posibilitatea ca acea lucrare să mai fie un plagiat.
Dar ce facem cu acel cititor obişnuit, neinstruit în logică şi filosofie şi care ar dori să citească filosofie în limba română? Ne-am întâlnit în aceste zile tocmai cu cititorul comun (încă o dată, neinstruit în logică şi filosofie), căruia noi, cei care predăm la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, nu i-am oferit nici o informaţie cu privire la Peter Singer; asa cum nu am făcut-o nici cu privire la Săvulescu. Nu ştiu cum ar fi primit acea informaţie, dar ştiu că nu am oferit-o.
Miercuri seara, profesorul Singer şi-a ţinut conferinţa în engleză, joi, profesorul Brâncoveanu a prezentat Laudatio în engleză, toate discuţiile cu profesorul Singer s-au purtat în engleză. Pe de altă parte, în timpul conferinţei de miercuri, cineva a strigat în limba romană „Hristos a înviat!”; iar joi, în timpul decernării DHC, s-a cântat „Hristos a înviat din morţi./ Cu moartea pre moarte călcând…” Am reflectat asupra acestui dualism lingvistic. Engleza – limba revistelor ISI, a simpozioanelor şi conferinţelor din universiăţile de azi, precum latina, odinioară. Limba româna – ce mai înseamnă limba română? Cert este că, de la gradiniţă până în clasa a XII-a, se studiază intens limba română. Număr mare de ore, meditaţii, examene etc. La ce bun acest studiu lung şi intens? Căci odată deveniţi studenţi, tinerii constată că la mare preţ e limba engleză. Preţ bun au şi germana, franceza, chiar şi rusa. Pentru cine a fost bun acest studiu lung şi intens al limbii române? Pentru elevii care s-au străduit să obţină note de 10? Cei mai mulţi dintre ei nu mai au nevoie de limba română, unii decât foarte deloc, alţii deloc. O mare minciună!
Totuşi, există cititori români. Încă se citesc cărţi în limba română. Încă se fac traduceri în limba română. Pe 8 mai, la un simpozion, aţi vorbit despre înfiinţarea unei reviste de filosofie în limba română. Aţi mai pus pe picioare una – Revista de filosofie analitică – , dar limba ei s-a transformat între timp.
A treia problemă priveşte bioetica. Dacă vă aduceţi aminte, am atins aceasta problemă într-o discuţie. Teologii au preocupări legate de bioetică atât ca studiu, cât şi ca predică. Preocupările noastre se vor limita la studiu. Problema este ce fel de relaţie vom avea noi cu teologii în probleme de bioetică. Consider că această relaţie nu trebuie să fie diferită în esenţă de aceea pe care o au, de exemplu, filosofii şi teologii britanici. Poziţiile filosofilor pot fi diferite, dar nu treebuie să excludem dialogul cu teologii.
Am remarcat un aspect în comunicate. Atât dumneavoastra, cât şi Dr. Mihailov arataţi disponibilitate la discuţii cu teologii. Nu cred ca există altă soluţie în afara unor întâlniri cu profesorii de la teologie. Am adus vorba despre o posibilă discuţie pe marginea volumului Etica în ştiinţă, religie şi societate. Acest volum ar putea servi drept exemplu de deschidere din partea facultăţii noastre, a dumneavoastră personal.
Aşadar,
– Popularizare
– Limba română
– Bioetică – în dialog
