„Pentru mulți oameni decizia de a participa la o revoluție din când în când este mai ușoară decât decizia de a renunța la o mâncare favorită sau confort pentru totodeauna.”

De ce ar trebui animalele să aibă aceeași importanță morală ca oamenii?

Întrebați-vă pe ce bază susținem că oamenii au importanță morală. Cred că cea mai bună cale de a înțelege asta este relația dintre ceva care este bun pentru cineva și ceva care este bun pur și simplu. Atunci când spunem că ceva este bun pur și simplu (nu în sensul evaluativ, de exemplu un profesor bun, un cuțit bun sau persoană bună, ci în sensul în care un scop, o viață sau o stare de lucruri este bună) înțelegem că acel ceva merită să fie urmărit sau realizat, adică există temeiuri să-l facem să se întâmple. Cei mai mulți dintre noi credem că numeroase lucruri sunt bune pentru noi sau pentru cei apropiați și presupunem că avem temeiuri pentru a le face să se întâmple, cu excepția situațiilor în care sunt rele pentru alții. Asta înseamnă că noi pretindem că acele lucruri care sunt bune pentru noi și pentru cei la care ținem sunt pur și simplu bune, atâta vreme cât sunt compatibile cu lucrurile care sunt bune pentru alții. Dar de ce pretindem așa ceva? De ce ar trebui să cred că dacă ceva este bun pentru mine atunci reprezintă un temei să-l fac să se întâmple? Cred că nu mai există vreun alt temei în afară de acesta: eu pretind că ceva este bun pur și simplu doar pentru că este bun pentru mine. Atunci când tratez ceea ce este bun pentru mine ca fiind bun pur și simplu eu asum că sunt ceea ce Kant numea un „scop în sine”. Dar desigur eu nu pretind că sunt un scop în sine pe motivul că este vorba despre mine în particular, ci doar pentru că sunt acel gen de ființă pentru care lucrurile pot fi bune sau rele. Asta înseamnă că atunci când îmi urmăresc propriile scopuri, eu de fapt mă angajez față de următorul principiu care poate fi formulat astfel: „Lucrurile care sunt bune pentru orice ființă pentru care lucrurile pot fi bune sau rele sunt bune, în afară de cazul când sunt rele pentru alții.” Principiul se aplică și animalelor: lucrurile pot fi bune sau rele pentru ele în același fel în care pot fi bune sau rele pentru noi. Binele lor contează în același fel ca binele nostru.

Ce idei sau prejudecăți țin pe loc progresul moral de a trata animalele așa cum trebuie?

Asta nu este tocmai o întrebare filosofică, așa că răspunsul meu va fi cumva speculativ. Cred că există o legătură între a trata animalele așa cum trebuie și a recunoaște că noi înșine suntem animale. Deși într-o oarecare măsură cu toții știm că ființele umane sunt un gen de animale, cred că unele aspecte ale acestei idei sunt greu de acceptat pentru noi oamenii. Immanuel Kant, altminteri marele meu erou filosofic, scria odată că dacă nu am fi avut credință religioasă, am fi ajuns să credem că împărtășim soarta „tuturor celorlalte animale din lume”, adică moartea fără nici o recompensă pentru suferințele noastre. Oamenii sunt reticenți să accepte natura lor animală pentru că le este frică de această soartă. Chiar și oamenii care nu sunt religioși se agață de ideea că într-un fel sau altul suntem preferații universului.

Acestea fiind spuse, cred că nu doar ideile ne țin pe loc. Schimbările cele mai greu de făcut pentru oameni sunt acelea care creează disconforturi și privări în viața de zi cu zi. Pentru mulți oameni decizia de a participa la o revoluție din când în când este mai ușoară decât decizia de a renunța la o mâncare favorită sau confort pentru totdeauna.

Să presupunem că sunteți Socrate și vorbiți cu oamenii obișnuiți în agora. Pentru a-i pune pe gânduri cum ați chestiona idea că viața unei ființe umane este mai valoroasă decât viața unui câine?

În primul rând, aș încerca să-i fac să vadă că ceva are valoare doar dacă este (sau poate fi) bun pentru cineva. Apoi i-aș întreba pentru cine viața unui om este mai valoroasă decât viața unui animal. Noi putem să ne atribuim mai multă valoare nouă înșine decât celorlalte animale, dar acest tip de parțialitate pare să nu fie relevant. Până la urmă, eu atribui mai multă valoare prietenilor și familiei (și probabil mie însumi) decât străinilor, dar de aici nu trag concluzia că prietenii și familia sunt într-adevăr mai importanți decât oricine altcineva sau că, de exemplu, pot face experimente invazive pe străini cu scopul de a duce beneficii propriei familii. Propria viața și calitatea vieții sunt importante pentru fiecare animal, dar diferitele genuri de animale nu sunt ierarhizate după valoare sau importanță.

Dacă am fi într-o situație în care ar trebui să alegem între viața unei ființe umane și viața unui câine – un exemplu standard este cel în care în timpul unui incendiu poți salva doar o singură viață și nu mai există alți factori relevanți – am putea decide să salvăm viața omului, gândindu-ne că dacă moare are mai multe de pierdut decât un câine. (Nu spun că acesta este singurul temei posibil.) Ființa umană ar putea avea proiecte pe care să le ducă la bun sfârșit, reponsabilități pe care dacă nu le-ar îndeplini i-ar părea rău, plăceri pe care întotdeauna le-ar fi căutat și care ar produce mâhnire dacă le-ar rata. Dar trebuie remarcat că asta nu este problemă de a decide că ființa umană este mai importantă decât câinele. Este o problemă de a decide că oportunitatea de a duce la bun sfârșit o viață planificată și anticipată este importantă pentru aceea persoană într-un mod în care nu poate fi pentru câine. Când gândim în acest fel, luăm în considerare ce este important atât pentru persoană cât și pentru câine.

Care sunt cele mai importante implicații practice ale ideii că animalele au o demnitate și în consecință nu trebuie tratate niciodată doar ca mijloace pentru scopurile oamenilor?

Cele mai importante implicații practice sunt cele evidente. În fermele industriale, animalele sunt supuse la constrângeri și suferințe enorme doar pentru ca oamenii să poată avea pe masă carne mai ieftină. Trebuie să punem capăt acestui lucru. Nu există nici o scuză. La fel ar trebui să se întâmple cu experimentele pe animale care sunt invazive și dureroase sau care duc la moartea lor, chiar dacă învățăm lucruri utile din ele. Acestea sunt cazuri cât se poate de clare de utilizare a animalelor ca simple mijloace pentru satisfacerea scopurilor umane, ceva ce Kant a argumentat că nu trebuie să se întâmple unui scop în sine. Așa cum am spus anterior, nu cred că are vreo noimă să tratăm animalele ca și cum noi oamenii contăm mai mult decât ele.

În ce măsură sărăcia și subdezvoltarea contează atunci când decidem ce practici trebuie schimbate?

Nu sunt sigură că pot răspunde bine la această întrebare. Eu sunt o filosoafă dintr-o țară dezvoltată și sunt conștientă că duc o viață destul de bună. Probabil nu știu destule despre condițiile la fața locului în țările sărace sau mai puțin dezvoltate pentru a stabili exact cum vor fi afectați oamenii dacă schimbăm practicile noastre față de animale. Multe studii arată că putem hrăni mai mulți oameni și mai ieftin cu ajutorul unei diete vegetariene decât cu carne, astfel încât cred că în ultimă instanță trecerea la o dietă vegetariană sau vegană ar fi în interesul oamenilor din națiunile mai puțin dezvoltate, precum și o modalitate de a pune capăt suferinței enorme a animalelor. Chiar dacă toată lumea ar decide brusc să devină vegetariană, cu siguranță vor exista costuri de tranziție care vor fi suportate mai greu de unii decât de alții. Important este că pentru săraci este mai urgent să găsim alternative la abuzarea animalelor: nu le putem spune pur și simplu să înceteze să mai facă asta.

În opinia d-voastră, ce abordare ar fi realistă pentru a schimba practicile curente de tratare a animalelor?

Nu sunt sigură că știu multe despre ce este realist. Nu îmi imaginez că cei mai mulți oameni vor renunța foarte curând să mănânce animale, dar cred că cel puțin în țările dezvoltate sunt mulți oameni care ar prefera să mănânce animale crescute „uman” decât crescute în ferme industriale. Cred că oamenii ar fi chiar dispuși să cheltuiască mai mulți bani sau să mănânce mai puțină carne, atâta timp cât nu se confruntă cu o inconveniență prea mare când fac asta. Deci, acesta ar fi un pas înainte.

Nu este cine știe ce să spui asta, dar, așa cum am zis anterior, cheia este să găsim alternative. Oamenii nu vor renunța să abuzeze animalele până când nu există alte căi de a face ceea ce facem cu ele. Mi-aș dori să văd cum devine parte din cultura celor care fac experimente științifice pe animale sau a celor care utilizează animalele în antrenamentele și planificarea militară, abordarea că utilizarea animalelor așa cum se face acum este ceva la care trebuie găsit alternative, ceva care trebuie redus treptat. Ar fi bine mai ales dacă descoperirea unor alternative viabile la aceste practici ar fi în vreun fel stimulată. Poate unele organizații care încearcă să protejeze drepturile sau bunăstarea animalelor ar putea face ceva în acest sens. Deși cred că este esențial să-i facem pe oameni să vadă că modul în care tratăm animalele este profund nedrept, dezvoltarea de alternative ar fi o modalitate mult mai eficientă de a progresa decât să blamăm oamenii sau să-i facem să se simtă vinovați.

Interviul a fost luat de către directorul executiv al CCEA, Dr. Emilian Mihailov.