Centrul de Cercetare în Etica Aplicată din cadrul Facultății de Filosofie a Universității din București consideră că inițiativa CNECSDTI de a dezvolta un Cod Național de Etică a Cercetării Științifice (CoNaEtic) reprezintă un pas important pentru promovarea bunei conduite în activitățile de cercetare din România. (Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovări (CNECSDTI) supune consultării publice Codul Național de Etică a Cercetătii Științifice. Acesta poate fi consultat aici.)

 

Un cod național de etica cercetării, aplicabil în intenție tuturor domeniilor de cercetare și disciplinelor științifice, ar trebui să cuprindă ansamblul de principii și valori morale care să poată oferi un cadru de evaluare etică pentru toate etapele unei cercetări și pentru toate părțile implicate. Particularizările pot fi, desigur, utile, dar nu neapărat necesare la acest nivel: ele și-ar găsi un loc firesc în codurile ulterioare de etică pe domenii științifice, prevăzute și ele în legea 206/2004 și încă neadoptate (după știința noastră, există la MCI, de pe vremea când era organizat ca ANCS, cel puțin o primă variantă de cod de etică a cercetării, pentru științele vieții, elaborată și depusă de comisia de resort în 2009-2010).

 

Documentul supus dezbaterii de către CNECSDTI nu reușește să satisfacă pe deplin cerința de a aborda cercetarea în ansamblul ei. El este construit având în prim plan practicile problematice din punctul de vedere al integrității. Deși această opțiune pare firească, dat fiind contextul mai general din România, unde cercetarea științifică este adusă în atenția publicului larg mai curând prin scandaluri generate de încălcări ale standardelor de integritate, există riscul de a crea impresia greșită că singura provocare pentru etica cercetării este asigurarea integrității.

 

Există o serie de așteptări legitime ale societății la adresa activității de cercetare (mai ales dacă este finanțată din fonduri publice), care ar trebui promovate prin intermediul unui cod de etică, dintre care amintim: (i) protejarea subiecților umani; (ii) statutul moral al animalelor folosite în cercetare; (iii) abordarea riscurilor; (iv) alocarea echitabilă a resurselor în cercetare; (v) responsabilitatea pe care o au instituțiile în cazul încălcării normelor etice.

 

Documente precum Codul de la Nuremberg, Declarația de la Helsinki sau Raportul Belmont statuează drepturile pe care le au subiecții umani în calitatea lor de ființe autonome și interzic implicit vătămarea acestora. Cercetătorii sunt astfel obligați să gestioneze procesul de obținere a consimțământului informat, să nu producă vătămări subiecților, să protejeze persoanele vulnerabile și să respecte dreptul subiecților de a avea o viață privată.

 

Administrarea procesului de obținere a consimțământului informat variază în funcție de tipurile specifice de cercetare. Un cod ar trebui să statueze obligația cercetărilor de a obține consimțământul informat, dar să accepte varierea procesului de administrare în funcție de specificul cercetării (spre exemplu, înlocuind cerința obținerii consimțământului anterior cercetării cu cerința de a oferi un debriefing ulterior în experimentele care necesită ascunderea unor informații subiecților pentru a asigura validitatea rezultatelor de cercetare). Sugestia noastră ar fi ca aceste cazuri particulare să fie dezvoltate în coduri de etica cercetării pe domenii. Dar un cod național de etică a cercetării trebuie cel puțin să fixeze standardele generale privind consimțământul informat și să specifice drepturile subiecților umani.

 

În etica cercetării există o anumită categorie de subiecți care necesită o atenție mai mare din partea cercetătorilor, categoria persoanelor vulnerabile (copii, deținuți, persoane cu probleme psihice sau cognitive, soldați și așa mai departe). Ca și în cazul consimțământului informat, există o serie de măsuri specifice aplicabile fiecărui domeniu de cercetare în parte, dar un cod național trebuie să atragă atenția asupra tipurilor de vulnerabilități (cognitive și comunicaționale, instituționale, sociale, medicale) și să le impună cercetătorilor să țină cont de acestea.

 

Noul Regulament privind Protecția Datelor cu Caracter Personal (679/2016), adoptat relativ recent la nivelul Comunității Europene, reglementează, printre altele, cum ar trebui utilizate și protejate datele cu caracter personal în cercetare. Codul național de etica cercetării al unei țări membre a comunității europene, cum este și cazul României, ar trebuie să afirme dreptul pe care îl au subiecții umani la o viață privată.

 

Utilizarea animalelor în experimente a fost supusă unei ample dezbateri încă de la jumătatea secolului al XX-lea, când a fost introdus principiul care le impune cercetătorilor să țină cont de 3 aspecte: dacă nu cumva experimentele lor ar putea fi realizate in vitro (replacement); (ii) dacă pot reduce numărul de animale fără a afecta calitatea științifică a experimentului (reduction); (iii) dacă alte metodologii experimentale le permit să reducă numărul de animale fără a afecta calitatea științifică a studiului (refinement). În prezent se discută inclusiv despre statutul moral al acestor animale și sunt impuse o serie de proceduri și standarde. (O primă introducere foarte utilă privitor la aceste proceduri și standarde se regăsește în ghidul disponibil online la următorul link: http://www.ansvsa.ro/download/ghiduri_-_toate/ghid_animale_scop_stiintific/Ghid-privind-modul-de-autorizare-sanitara-veterinara-a-proiectelor-care-implica-utilizarea-animalelor-in-proceduri.pdf (A fost accesat ultima dată în 08.05.2019)

 

În etica cercetării există mai multe tipuri de riscuri. Magnitudinea, probabilitatea și tipul acestora variază în funcție de domeniul de cercetare, însă preocuparea etică față de aceste riscuri trebuie să fie aplicabilă tuturor activităților de cercetare. În ghidul de auto-evaluare etică a propriilor proiecte de cercetare din programul Horizon 2020 (http://ec.europa.eu/research/participants/data/ref/h2020/grants_manual/hi/ethics/h2020_hi_ethics-self-assess_en.pdf (A fost accesat ultima dată în 08.05.2019); observăm foarte clar cum cercetătorii evaluează riscul activităților de cercetare și cum plănuiesc să îl gestioneze. De regulă evaluarea și administrarea riscului sunt întemeiate normativ de către un „principiu al precauției” pe care cercetătorii trebuie să îl respecte.

 

În preambulul codului se precizează că și instituțiile de cercetare, respectiv partenerii interesați de producerea și difuzarea cercetării, sunt vizate/vizați de prevederile sale. Cu toate acestea, nu găsim în conținutul codului niciun fel de referință legată de alocarea echitabilă a resurselor în cercetare. De asemenea, în cod ar trebui precizat dacă, și în ce măsură, este o instituție responsabilă când cercetătorii se abat de la normele de bună conduită.

 

Plagiatul  sau fabricarea datelor au un efect nociv cert asupra comunității științifice și diminuează capitalul de încredere oferit de societate, prin urmare susținem tratarea extinsă a acestor teme în cod, însă nu cu costul transformării lor în priorități unice. Ignorarea drepturilor subiecților umani, desconsiderarea statutului animalelor, ignorarea riscurilor și alocarea inechitabilă a resurselor pot avea efecte la fel de nocive, dacă nu uneori chiar mai grave.

 

În sfârșit, dar nu în cele din urmă, un document precum cel aflat în dezbatere trebuie să beneficieze de o redactare într-un limbaj clar și accesibil. În forma supusă dezbaterii, codul suferă din acest punct de vedere, chiar și la nivelul definițiilor valorilor care se preconizează a sta la baza documentului.

 

Vă trimitem aceste observații și sugestii în speranța că ele vor contribui la îmbunătățirea codului supus dezbaterii. În situația instabilă a cercetării din România, un astfel de cod ar trebui să contribuie la o bună guvernare a științei și la instituționalizarea unor practici corecte, cu efecte sociale benefice.

 

Cu stimă,

Consiliul director al CCEA

Facultatea de Filosofie, Universitatea din București