„Pentru 79.95 $ pe an ai acces la 5 GB de spațiu de stocare și postări nelimitate. Însă, pentru numai 239.95 $ poți fi membru pe viațăˮ ne anunță, cu delicatețe, o reclamă digitală a unui site care oferă servicii de stocare a parolelor și informațiilor, cu scopul de a facilita o mai bună organizare a vieții digitale astfel încât să poți controla cine și la ce are acces după moartea ta.

Odată ce ai trecut în neființă, cine se va ocupa de conturile tale? Vei vrea ca un bot, (precum LivesOn), să îți ducă mai departe amintirea și moștenirea în cyberspace? Ori poate că ai vrea să renunți la dihotomia analog-digital, ștergând definitiv orice urmă a existenței tale online. Sau, mai există o a doua varianta: memorializarea profilului de Facebook, astfel încât prietenilor și celor dragi să le fie mai ușor să te plângă în comun. Astfel, problema morții și a identității pe care ai creat-o pe Internet devine din ce în ce mai pregnantă

Moartea ne blochează, ne panichează, iar celor din top managementul marilor companii de social media le dă adevărate bătăi de cap. Aceștia se confruntă în ultimii ani cu procese din ce în ce mai numeroase intentate de rudele utilizatorilor decedați. De cele mai multe ori, conflictul apare din tensiunea născută între dorința marilor companii de a păstra privacy-ul utilizatorilor, chiar și a celor decedați, și nevoia familiilor de a cunoaște și organiza, de a avea sub control total, chiar și cele mai intime detalii care pot fi extrase din diversele conturi ale celor decedați. În cinci state americane se pregătesc legi care să gestioneze aceste conflicte. Înaintea lor, marile companii au început deja să normeze spațiul morții digitale. Astfel, Google îți permite alegerea unor moștenitori, cărora să le fie transferate datele pe care ai vrea să le dețină cei apropiați după moartea ta (inclusiv pentru conturile de Youtube, Gmail, Google +, Picasa etc.).

Imaginează-ți cum ar fi, în momentele pline de solemnitate în care cei dragi se întorc către profilul tău pentru a vedea poze, ori ultimele melodii postate, să apară spam cu diverse reclame la site-uri pentru adulți ori la jocuri de noroc, sau și mai rău, comentarii malițioase din partea celor care te-au disprețuit când erai în viață

 

Marele Facebook, brand creat în jurul așa-zisului concept de autenticitate, nu vrea să își încurce utilizatorii prin întreținerea conturilor unor persoane decedate, oferind două variante cât se poate de simple: memorializarea contului și ștergerea definitivă a acestuia. Binențeles, dacă alegi varianta vieții eterne pe Facebook, e foarte posibil să îți asumi un risc foarte mare, deoarece mesajele scrise pe peretele tău nu pot fi șterse decât de utilizatorul ce le-a creat (mai multe detalii la secțiunea How Do I Report a Deceased User or an Account That Needs to be Memorialized?). Imaginează-ți cum ar fi, în momentele pline de solemnitate în care cei dragi se întorc către profilul tău pentru a vedea poze, ori ultimele melodii postate, să apară spam cu diverse reclame la site-uri pentru adulți ori la jocuri de noroc, sau și mai rău, comentarii malițioase din partea celor care te-au disprețuit când erai în viață. Din fericire, există și opțiunea de a lăsa un soi de testament după cum crezi de cuviință (vezi If I die). Twitter a ales o abordare mai simplistă, ștergând definitiv conturile celor trecuți în neființă.

Pentru Linkedin, fiind vorba de un site axat pe completarea, compartimentarea și traducerea în experiență profesională a fiecărui aspect al vieții tale, procedeul e mai complicat: trebuie completat un Formular de Verificare a Morții. Bineînțeles, pentru fiecare dintre site-urile menționate mai sus este nevoie de trimiterea Certificatului de Deces la departamentele speciale care se ocupă cu acest lucru.

De asemenea, există site-uri care permit crearea unui profil unde toți apropiații celor decedați se pot întâlni pentru a împărtăși amintiri, poze, filme ori mărturii despre cei trecuți în neființă. Ele funcționează atât ca ferpare, cât și ca testamente pentru aceștia din urmă.

Oamenii se împart între viața digitală și cea analoagă, precum niște Peter Pani între cyberspace și meatspace. Din nefericire, putem alege nemurirea numai într-una dintre ele, prin intermediul numeroaselor servicii apărute în ultimii ani. Partea plină a paharului este că poți avea un control total asupra datelor tale cele mai intime, putând alege încă din timpul vieții cine, cum și cât acces are la acestea. Ori, poți alege să rămâi în spațiul virtual prin bot-ii care, analizând sintaxa postărilor din timpul vieții, continuă să ofere celor dragi o prelungire a identității tale on-line, postând în mod constant după chipul și asemănarea ta. Într-un fel, privacy-ul digital este mult mai bine definit după moarte decât în timpul vieții. Poți lăsa drept moștenire urmașilor tăi anumite date, numai cele pe care le alegi. Restul, vor fi șterse definitiv de pe orice server, după cum promit giganții Internetului (Google, Yahoo, Facebook etc.). Însă, în timpul vieții procesul de șterge a unui cont este destul de complicat, fiind nevoie de o perioada de 30 de zile pentru a reuși să îți închei definitiv socotelile cu Internetul. Desigur, după perioada aceasta serverele companiilor în cauză s-ar putea să mai stocheze datele tale.

Toate aceste apariții pe social media, dar și pe întreg world wide web-ul, a celor recent decedați ne șochează, cutremură și consternează tocmai prin faptul că suntem obișnuiți ca profilurile digitale să fie reprezentări ale vieții. Toate culturile se luptă cu inevitabilitatea morții. Astfel, există numeroase metode de a conceptualiza moartea și, de asemenea, există numeroase ritualuri și obiceiuri menite să îi ajute pe cei în viață să internalizeze într-un mod cât mai sănătos trecerea în neființă a celor dragi. Diversitatea ritualurilor existente în lume, care dau seama de atitudinea unei societăți față de moarte, de felul de a trata rămășițele celor morți, dar și de relația celor rămași în viață cu cei morți, demonstrează că fiecare cultură se confruntă într-un mod diferit cu ceea ce numim „singura certitudine pe care o putem avea în viațăˮ (Celebrations of Death – The Anthropology of Mortuary Ritual, Metcalf și Huntington) și că nu există un mod corect sau greșit de a plânge dispariția celor dragi. Poate că, într-o cultură în care linia de demarcație între viața viața reală și cea digitală [1] devine din ce în ce mai difuză, ritualurile de plângerea vor face, și ele, tranziția către mediul digital.

Documentându-mă pentru acest articol, nu am putut să îmi înăbuș sentimentul bizar și melancolia stârnite de vizualizarea profilurilor memorializate, a testamentelor video ori a site-urilor-ferpar ale celor decedați. Cel mai frapant și totodată cel mai greu de internalizat aspect al acestor metode de jelire sau plângere este tranziția bruscă de la viață la moarte și înapoi, și dispariția spațiului privat în care cei dragi pot deplânge în liniște. Printre mai multe tab-uri și site-uri deschise, am dat, în mod inevitabil, de parodii, știri false, mockumentare despre moarte, dar și de testimoniale adevărate, drame secrete și suferințe crunte ale celor decedați, dezvăluite numai după momentul morții. De asemenea, există și veșnicii troli care, scăpați de sub control, pot transforma tot acest proces de jelire digitală într-un adevărat calvar pentru apropiații celor decedați. Însă, la fel de cutremurător este faptul că, în spatele profilelor încă funcționale a celor ce nu mai sunt printre noi nu se mai ascunde persoana pe care o căutăm, ci un vid binar exprimat prin alternanța 1 și 0. Fiind atât de obișnuiți cu social media, site-uri și bloguri, pare ciudat ca un robot să fie autorul a ceea ce, înainte, citeai pe nesăturate pentru a afla mai multe despre cel sau cea apropiată.

Nu știu ce este viața de apoi în IRL, însă sunt sigură că în cyberspace aceasta este „reîncarnarea” într-un URL.

_______________________________________

[1] prin această opoziție nu mă refer la statutul ontologic al acestor două lumi – o lungă și amplă dezbatere în filosofie –, ci la viața biologică versus cea generată de computere