Educația morală la copii
Invitat: Raluca Petrescu
Critic: Mihaela Săsărman
Moderator: Toni Gibea
În mai toate timpurile educația a reprezentat un subiect de interes. Teme dintre cele mai diverse au preocupat minți luminate de-a lungul a nenumărate secole. Dintre toate aceste frământări, lucrarea de fața își propune a se opri asupra educației morale.
În cadrul cercetării doctorale “Training-ul etic și formarea morală”, am avut printre obiective a delimita noțiunile de educație – învățare – instrucție – formare și a chestiona conexiunea existentă între educație – învățare – instrucție – formare; sau din contra a absenței acesteia.
Astfel, complementar cercetării doctrinare, am întreprins o investigație privind aspectele aplicate ale contextelor de învățare, la nivelul mai multor grupe de beneficiari. Primul demers a fost de a investiga corelarea programelor școlare cu instrumentele și metodele de lucru existente și folosite, la scară largă în sistemul public de învățământ din România; apoi corespondent în unele cazuri de învățământ privat.
Liniile argumentative s-au conturat prin compararea informațiilor strânse în cadrul cercetării aplicate, cu cele indentificate prin analiza particularităților teoretice. În acest sens, intervenția are drept scop atât prezentarea concluziilor conturate în cadrul cercetării, cât și facilitarea unui spațiu de discuție în sfera soluțiilor și a instrumentelor special adaptate pentru a răspunde realității cotidiene din fiecare comunitate.
Scopul final este acela de a oferi agenților implicați un suport calitativ pentru racordarea sistemului de învățământ din România la strategiile dezvoltării durabile. În egală măsură, sper ca argumetele expuse să deschidă cât mai curând și mai concret o preocupare constantă a actanților în acest domeniu.
2 thoughts on “Dezbaterile de joi seara – Educația morală la copii”