Cine a fost Valentin Mureșan?

 

 

A fost unul din aceia care nu putea scăpa atenției celor din jurul său, a colegilor și a studenților. Era aproape în fiecare zi în facultate. Petrecea mult timp discutând cu colaboratorii, cu studenții, mai ales cu doctoranzii. Ani de-a rândul, a moderat, săptămână de săptămână, un cerc de discuții pe teme de etică aplicată, la care participau și persoane din afara facultății și a universității. Conducea și școala doctorală a facultății și prezida adesea comisiile în fața cărora erau susținute tezele de doctorat. Era, de regulă, angajat în traducerea uneia din lucrările clasicilor filosofiei morale sau în elaborarea unui comentariu consacrat unui asemenea lucrări, bunăoară a Eticii nicomahice a lui Aristotel sau a Întemeierii metafizicii moravurilor a lui Kant. Aprecia mult traducerile de bună calitate ale scrierilor filosofilor clasici și credea nu trebuie precupețit nici un efort pentru a atinge acest obiectiv. De câte ori se angaja într-o asemenea întreprindere, îi consulta pe toți cei despre care credea că pot ajuta. Pentru el, un manuscris era, mai întâi, un text pe marginea căruia se purtau discuții și se făceau corecturi. Iată de ce se simțea îndatorat celor care acceptau să-i citească textele. Cu cât erau mai critice reacțiile acestora, cu atât le era mai recunoscător. Dincolo de perimetrul preocupărilor sale profesionale de filosofie morală și de etică aplicată, îl interesau multe alte teme. Se angaja în inițierea unor confruntări de opinie pe teme controversate, unele mereu reluate de-a lungul secolelor, cum este cea a identității filosofiei, altele de strictă actualitate ca cea a menirii universității și administrării ei în zilele noastre. Și se îngrijea ca punctele de vedere exprimate, ca și disputele pe care le ocazionau ele, să devină cunoscute prin publicare. Deoarece aprecia revistele de specialitate drept spațiu de discuție, colaborare și confruntare, cu rol important în constituirea unor comunități profesionale, și-a asumat mulți ani de zile editarea Revistei Române de Filosofie Analitică. Reușise să stabilească și să întrețină contacte profesionale statornice cu instituții academice și colegi din alte țări, din Anglia, Franța sau Japonia. Roadele acestora erau conferințe și publicații comune, schimburi de studenți și doctoranzi. O parte a ultimei sale zile, a petrecut-o într-o lungă discuție cu unul din doctoranzii săi. Cel care despre care vorbim este Valentin Mureșan, profesor de filosofie morală la Facultatea de Filosofie a Universității din București. Dorim să-l prezentăm celor care nu l-au cunoscut și să arătăm cum îl vedem noi celor care l-au cunoscut mai bine.

 

Este firesc să ne punem, mai întâi, întrebarea care au fost aptitudinile și înzestrările ce pot să explice, înainte de toate, angajarea lui Mureșan în atât de numeroase și variate activități, dincolo de îndatoririle și obligațiile curente ale unui profesor. Alături de înzestrare intelectuală, pregătire profesională și putere de muncă, răspunzătoare pentru angajările și înfăptuirile sale ni se par a fi fost înclinații și înzestrări care îi confereau un proful distinct. Printre acestea, am amintit, în primul rând, înclinația de a căuta răsplata eforturilor personale înainte de toate în utilitatea rezultatelor acestora pentru o colectivitate mai restrânsă sau mai cuprinzătoare, ca și în capacitatea de a cultiva, în relațiile sale cu toți partenerii, spiritul colaborării, stimularea aprecierii a ceea ce apropie, dincolo de tot ceea ce desparte. Tocmai capacitatea de a identifica ținte ce pot reuni persoane altfel foarte diferite, din punctul de vedere al preferințelor și alegerilor, pare să fi fost talentul cu totul aparte al lui Valentin Mureșan. El reușea să suscite și să întrețină motivația partenerilor deopotrivă prin entuziasmul său contagios și prin forța impersonală a argumentului. În ipostaza de animator al interacțiunii, al discuției, al proiectelor colective, plecarea lui lasă, credem noi, cel mai mare gol. Este rolul în care el va fi cel mai greu de înlocuit.

 

La începutul carierei, interesele profesionale ale lui Valentin Mureșan, au fost orientate spre domenii ca logica acțiunii și praxiologia. Doctoratul l-a susținut pe o temă de filosofia științei. Asupra filosofiei morale s-a concentrat în ultimii 25 de ani ai vieții. Ne putem întreba care a fost, în acest domeniu, centrul de greutate al preocupărilor sale: cultivarea marii tradiții a filosofiei morale, prin lecții, traduceri și comentarii, sau promovarea cercetărilor de etică aplicată? Fiecare din aceste două răspunsuri ar putea să fie susținut. Nouă ne apare însă plauzibil că Mureșan a fost în egală măsură atașat de aceste două obiective. Și aceasta deoarece le vedea legate între ele. Le privea drept două modalități diferite, una destinată unui cerc mai restrâns de cititori, cealaltă cu impact asupra unor populații extinse, de a promova interesele colectivității, cauza în care el vedea cheia vieții bune. S-ar putea spune că ceea ce l-a fascinat în scrieri morale ca cele ale lui Aristotel sau Kant a fost, în primul rând, reflecția asupra condițiilor vieții bune. O reflecție orientată de ideea că în comunități diferite în timp și în loc viața oamenilor a fost și este mai bună în măsura în care sunt promovate și cultivate tradiții și instituții care asigură primatul interesului general, a acelor cauze în care interesele indivizilor și grupurilor sunt convergente, și nu divergente. Unui bun prieten, Mureșan îi spunea o dată că lui i-a atras în mod deosebit atenția o relatare a lui Diogenes Laertios cu privire la Aristotel. Atunci când a fost întrebat ce folos a tras de pe urma îndeletnicirii sale cu filosofia, Aristotel ar fi răspuns: „Acela de a face de bună voie ceea ce alții fac de teama legilor.” Mureșan lasă să se înțeleagă că dacă filosofia morală poate contribui cât de cât la atingerea unor obiective cum este cel amintit de Aristotel atunci ea va trebui să fie apreciată drept o activitate importantă. Sub îndrumarea acestui gând trebuie să fi pus el imperativul categoric al lui Kant și să fi citit acel elogiu vibrant al datoriei pe care îl întâlnim în paginile Criticii rațiunii practice. Putem presupune că tocmai conștiința însemnătății reflecției asupra vieții bune și a unei acțiuni inspirată de această reflecție este ceea ce poate explica că Mureșan a văzut marea tradiție a filosofiei morale și etica aplicată a zilelor noastre drept modalități foarte diferite de a promova aceleași mari obiective. De aceea nu trebuie să ne mire că o persoană atât de angajată în problematica prezentului care se străduia, prin scris și prin contacte cu instituții și cu profesioniști din alte domenii, să evidențieze însemnătatea unor coduri etice nu numai pentru o mai bună funcționare a instituțiilor publice și private, dar și pentru creșterea calității vieții prin ameliorare morală, își dorea, totodată, atât de mult să viziteze locurile pe care călcaseră odinioară filosofii din vechime. Vorbea adesea despre o excursie în Grecia cu colegii și prietenii săi. Și se plângea că monumentele filosofiei nu sunt respectate.

 

A fost convingerea lui Mureșan că reflecția morală principială, ca și punerea ei în valoare prin norme și directive adaptate particularităților diferitelor colectivități și activități omenești, capătă o însemnătate excepțională într-o epocă dominată de inovația științifică și tehnologică, de globalizare și de contactul tot mai strâns între culturi. În eforturile sale, el pare să fie fost motivat îndeosebi de două constatări. Prima este aceea că astăzi tot mai mulți oameni sunt confruntați, în viața lor de fiecare zi, cu o problematică etică. Unii dintre ei, nu numai în viața particulară, ci și într-o mare varietate de activități profesionale ce implică inițiativă personală, decizii și riscuri. Iar a doua că prea mulți experți și manageri cred că atunci când trebuie să răspundă unor întrebări care au și o dimensiune etică se vor putea descurca cu ceea ce numim „judecată sănătoasă”, care ar fi lucrul cel mai bine împărțit printre oameni, cum spunea odată Descartes. Pledoaria lui pentru reglementări instituționale de ordin etic era susținută de convingerea că de multe ori abia cercetarea va putea să indice ceea ce este superficial sau greșit prin opinii larg răspândite. Dacă răspunsul pe care-l dăm întrebărilor de natură etică, uneori chiar dilemelor etice, determină modul în care acționăm în diferite împrejurări, iar soluțiile oferite de reflecția comună pot fi insuficiente și uneori eronate, rezultă că expertiza pe care o pot oferi cercetările de etică aplicată este importantă. Mureșan a fost preocupat să stabilească și să întrețină contactul cu toți cei care gândeau ca el, în vederea unor acțiuni comune. Etica aplicată, credea Mureșan, va putea fi servită cel mai bine de persoane cu formație dublă, una de specialitate și una etică, sau de acele grupuri în care cercetători ai moralei interacționează cu cercetători și experți de înaltă calificare din diferite domenii. Este ceea ce avea el în vedere atunci când, în convorbirile sale cu David Ilina, se exprima în maniera sa provocatoare și incitantă afirmând că „filosofia este mama argumentelor, nu o disciplină lirică. Sensul i-a fost deturnat de romantici și de fuga după popularizare și după onoruri ieftine. Cred că filosofia este o disciplină cuplată cu alte discipline și activități umane, care scormonește în fundamentele acestora și pe care trebuie să le știi sau să le practici dacă vrei să fii filosof. Nu cred că există filosofie pură.”[1] Era de părere că nu este bine să studiezi doar filosofia dacă vrei să fii performant în filosofie.

 

Fără îndoială că printre cei ce scriu în zilele noastre filosofie, Valentin Mureșan nu era lipsit de capacitatea de a se exprima într-un mod incitant și atrăgător. El aprecia, totuși, că scrisul sugestiv și exigențele clarificării conceptuale și ale argumentării stau adesea una în calea celeilalte. Convingerea lui era că filosofia ar trebui să susțină acele valori care conferă sens și preț vieții oamenilor cu resurse și mijloace care o disting nu numai de științe, ci și de arte. Cel puțin în filosofia morală, el îi vedea pe toți gânditorii importanți drept participanți la o discuție comună. Avea în vedere marea dezbatere care s-a desfășurat de-a lungul timpului cu privire la acele valori care sunt în măsură să susțină solidaritatea indivizilor și a comunităților și să promoveze, pe această cale, viața bună. Credem că tocmai dintr-o asemenea perspectivă evoca el, cu atâta insistență, teme ale lui Aristotel sau Kant.

 

Într-un fel Mureșan se situa la antipodul celor care văd opera filosofică drept produsul geniului unor individualități solitare. Pentru el, filosofia era în primul rând discuție, dezbatere, confruntare. Temele ei cu adevărat importante, perene, sunt cele în care minți independente și creatoare pot să intre în dialog. Prin asta se deosebea și interesul său pentru tradiția filosofică de interesul celor înclinați spre îngrijirea și cultivarea oarecum muzeală a marilor gânditori ai trecutului. Studenților săi le sugera adesea să-i trateze pe marii gânditori ai trecutului drept parteneri de discuție. Dacă autori importanți, dintr-un trecut destul de îndepărtat, pot fi convocați în discuțiile și controversele zilelor noastre, lui Mureșan i se părea cu atât mai firesc ca cei ce cultivă astăzi preocupări filosofice să fie tot timpul în discuție, într-o interacțiune cooperativă și critică. În acest spirit intra el în relații cu colegii săi, cu toți cei ce participau la discuțiile consacrate unor teme ale eticii aplicate.

 

Mureșan deplângea lipsa unei autentice comunități profesionale a filosofilor de limbă română. Regreta că ei se citesc puțin unii pe alții, că discută rareori între ei. Era convins că pierd mult atunci când, urmărind teme comune sau apropiate, nu investesc în colaborare și confruntare. Revenea asupra observației că puțini dintre cei care au fost elevii proeminenți ai unui filosof cu un profil profesional distinct mai urmăresc, în continuare, temele care au stat în centrul intereselor acestuia. Încerca să contribuie la schimbarea acestei situații, nu doar prin chemare și îndemn, ci prin devotamentul și dezinteresarea cu care s-a consacrat ani de-a rândul în munci adeseori ingrate de editare a unei publicații filosofice periodice. Intervențiile sale caracteristice, atât în reuniuni profesionale, cât și în discuții particulare cu colegii și colaboratorii, erau tot atâtea invitații la interacțiune cooperativă și critică.

 

Pe bună dreptate, se afirmă că locul unei persoane în viața semenilor săi apare în dimensiunile ei reale abia după ce ea ne-a părăsit. Fără inițiativele lui Mureșan, unii filosofi și intelectuali cu aptitudini și preocupări din multe puncte de vedere diferite, pe care îi apropia, totuși, plăcerea discuției și confruntării opiniilor, nu s-ar fi întâlnit. Putem presupune că cel puțin unora dintre cei care s-au întâlnit prima dată și au ajuns să se cunoască mai bine grație inițiativelor lui Mureșan, nu le va fi ușor să mențină, după dispariția lui, contacte pe care le-au apreciat deopotrivă drept plăcute și incitante. Păstrarea și cultivarea lor ar reprezenta tot atâtea prilejuri de a omagia memoria lui Valentin Mureșan.

 

Născut la 11 februarie 1951 în orașul Dej, județul Cluj, Valentin Mureșan urmează cursurile liceului „Mihai Viteazul” din Turda între anii 1967 și 1970. În timpul liceului face fotografie și este atras atât de filosofie, cât și de regie de film. Este apoi student al Facultății de Filosofie a Universitatea din București între anii 1970 și 1974. Nu obiective profesionale bine conturate și, cu atât mai puțin, considerații practice ci, în primul rând, curiozitatea intelectuală îl atrage spre filosofie. Preferă îndeosebi studiul logicii, al clasicilor filosofiei și al disciplinelor care cultivă analiza conceptelor și rigoarea argumentativă. Prin lecturile lucrărilor de logică accesibile pe atunci în bibliotecile din România, va intra în contact cu filosofia analitică. Deși recomanda pentru învățământul superior, va fi constrâns prin noile dispoziții din anul absolvirii facultății (1974), să urmeze un stagiu de minimum 3 ani în provincie. În anii 1974-1978, a fost profesor de liceu la Bușteni. În 1978 devine, prin concurs, asistent la Departamentul de filosofie, logică, psihologie și sociologie a Institutului Politehnic București.[2] Mentorul lui, căruia i-a păstrat o vie recunoștință, a fost, în această perioadă, profesorul de logică și filosofie Cornel Popa, coordonatorul „sectei” de „praxiologi” din Politehnică, după cum avea să se exprime în stilul caracteristic Valentin Mureșan. A fost o perioadă îndelungată de formare și maturizare profesională. Se familiarizează cu diferite domenii ale logicii moderne, în primul rând cu logica acțiunii, și studiază clasici ai filosofiei analitice. Activitatea lui științifică din domeniul praxiologiei rezultă în publicarea cărții Valorile și criteriile eficienței, în 1986 (Editura Politică), în care evaluează critic ce cadre teoretice explică mai bine natura valorilor și cum acestea contribuie la dezvoltarea unei teorii a acțiunii umane. Își însușește astfel un stil de gândire care l-a atras încă din anii studenției, cel al interogației și al confruntării critice a opiniilor. Cultiva contactele cu toți foștii lui profesori și colegi de la care credea că are ceva de învățat.

 

În 1992 devine profesor de filosofie morală la Facultatea de Filosofie a Universității din București. Are o contribuție remarcabilă la dezvoltarea instituțională a facultății ca șef al Catedrei de filosofie politică și morală (1995-1996), decan al Facultății de Filosofie și membru al Senatului Universității (1996-2001), apoi director al Școlii doctorale (2010-2016). În tot acest timp conduce programe instituționale de reformă a învățământului superior, la nivel național, precum Phare (1996-2001) și Tempus (1993-2000). Din primii ani ai prezenței sale în facultate, se străduiește să stabilească și să dezvolte contacte profesionale internaționale. Între 1994-2012 este de mai multe visiting professor și visiting researcher la Universitățile din Tulsa (SUA), Paris X, La Sapienza și Oxford, unde inițiază colaborări cu filosofi renumiți, precum J. R. Lucas, A. Montefiore, C. Kirwan, R. Crisp, W. Charlton sau J. Savulescu.

 

Valentin Mureșan a fost unul dintre fondatorii Centrului de Cercetare în Etica Aplicată (CCEA), pe care l-a condus de la înființare (2004) până în 2016, când a devenit director onorific. Inițiază în 2005 o serie de dezbateri săptămânale pe diverse teme de etică aplicată. Cu 15 de ani de frecvență aproape neîntreruptă de dezbateri pe teme de etică, CCEA este probabil cel mai longeviv și activ centru de cercetare de profil din România,  singura instituție din țară unde se studiază discipline etice diverse, de la teoriile morale clasice la roboetică și etica sexului. Valentin Mureșan reușește să formeze un grup activ de studenți, masteranzi și doctoranzi, pe care îi îndrumă cu multă răbdare și dedicare, la diverse niveluri. Îi stimulează să formeze echipe de cercetare pe teme comune de interes, îi implică în proiecte de dezvoltare de politici publice legate de activitatea de cercetare, îi încurajează să aplice împreună la granturi naționale și internaționale cu proiecte de etică aplicată. Nu în ultimul rând, adună în jurul CCEA o echipă diversă de colaboratori din spațiul public și mediul privat. Pentru cartea sa, Apusul unei filosofii (1995), Valentin Mureșan a fost distins, în anul 1997, cu premiul „Mircea Florian” al Academiei Române. I s-a acordat, de asemenea, premiul Profesor Bologna din partea studenților în anul 2009 și Profesorul universitar al anului (locul II) al Fundației „Dinu Patriciu” în cadrul Galei Premiilor pentru Educație 2011. Pentru contribuția sa la desfășurarea cu succes a programelor Phare și Tempus, i-a fost conferit, în anul 2000, ordinul național „Serviciul Credincios” în grad de cavaler.

 

Oxford Uehiro Centre for Practical Ethics consacră figuri eminente ca membri. Contribuția lui Valentin Mureșan la dezvoltarea filosofiei analitice și eticii aplicate în Europa de Est este recunoscută de Oxford Uehiro Centre for Practical Ethics din cadrul Universității din Oxford, care îi conferă în anul 2013 statutul de Distinguished Research Fellow, alături de cercetătorii de rangul lui Derek Parfit, James Griffin sau Walter Sinnott-Armstrong. A fost, mulți ani, membru al consiliului editorial al Journal of Applied Ethics and Philosophy (Universitatea Hokkaido, Japonia) și director al Revistei Române de Filosofie Analitică.

 

În ultimii ani, afecțiuni cronice îi limitează progresiv activitatea. Încetarea lui din viața la data de 3 februarie 2020 a fost o surpriză dureroasă pentru toți cei care l-au cunoscut. Dispariția celui care a fost un om al comunicării și confruntării sincere și oneste a opiniilor este ceva greu de acceptat, dincolo de cercul familiei și a celor apropiați, de colegii și colaboratorii săi, de doctoranzii și studenții multor generații. Celor care l-au cunoscut bine le va apărea din nou viu în memorie atunci când vor citi o frază din comentariul pe care l-a scris la Etica Nicomahică a lui Aristotel: „Un om care are posibilitatea să trăiască o viață împlinită – iar nu unul care doar se fălește din când în când cu ea din perverse rațiuni de «imagine» – merită într-adevăr să fie lăudat și bănuit că a avut șansa întâlnirii unui daimon bun care l-a luat în grijă.”

 

Valentin Mureșan este filosoful care a contribuit cel mai mult la dezvoltarea filosofiei morale analitice din România. Colegul și prietenul său, profesorul Ilie Pârvu, apreciază: „Fără îndoială, Valentin Mureșan este cel mai important filosof român din domeniul filosofiei morale. El nu este doar autorul unor construcții sistematice sau al unor comentarii profunde ale unor opere clasice ale domeniului, ci și creatorul unei tradiții noi și al unei excelente școli în filosofia românească.”

 

Pentru a înțelege mai bine însemnătatea contribuției sale, poate fi utilă o scurtă retrospectivă istorică. În învățământul filosofic universitar al României precomuniste, filosofia morală nu a deținut poziția unei discipline comparabile cu istoria filosofiei, metafizica, teoria cunoașterii, filosofia socială sau filosofia culturii și a valorilor. Se știe că ea nu a stat în centrul preocupărilor celor mai reprezentativi profesori români de filosofie. Puține lucrări de doctorat și publicații au fost consacrate temelor ei. Iar în regimul comunist, filosofia morală a fost una din disciplinele filosofice cele mai afectate. Ea a fost pe deplin subordonată ideologiei și politicii oficiale, în aceeași măsură ca și filosofia socială și politică. Contrastul dintre situația ei și altor domenii de preocupări filosofice era destul de accentuat. Prin natura lor, logica, epistemologia și filosofia științei sunt mai puțin încărcate ideologic. Obiectul lor de studiu nu vizează în mod direct valorile și nevoile ființelor umane, ceea ce a conferit filosofilor universitari o minimă libertate academică de a explora probleme și teorii, fără să resimtă o presiune comparabilă din partea cenzurii politice. Într-un regim de supraveghere ideologică și de cenzură mai mult sau mai puțin strictă a publicațiilor, aceste discipline au oferit un adăpost celor care doreau să fie cu adevărat profesioniști, să nu mimeze obiectivitatea științifică și să se bucure de pasiunea pentru o activitate care necesită prin natura sa libertate în gândire. Nu întâmplător activitatea științifică a cunoscut o dinamică rapidă în aceste zone ale filosofiei, ajungând chiar la configurarea unei școli analitice în filosofie[3]. În schimb, climatul ideologic al timpului nu a permis filosofiei morale o dinamică cât de cât comparabilă într-o perioadă în care interesul pentru problemele etice ale lumii post-belice creștea considerabil în universitățile occidentale. S-au tradus, ce-i drept, unele opere fundamentale ale filosofiei morale, cum sunt cele ale lui Platon, Aristotel, Spinoza sau Kant. Asemenea traduceri au fost permise, însă, din dorința redării în limba română a unei culturi filosofice clasice, și nu pentru a stimula creația liberă de studii critice și comentarii sistematice. Nu este de mirare că în aceste condiții tineri talentați dornici să lucreze în filosofie, au preferat să evite implicarea în domenii ca cel al filosofiei morale. Consecința inevitabilă a fost activitatea slabă în acest domeniu al cercetării filosofice, în perioada dinaintea lui decembrie 1989.

 

Pe acest fundal putem înțelege mai bine contribuția extraordinară pe care a avut-o Valentin Mureșan la dezvoltarea filosofiei morale în România. După 1990, cei care își concentrează resursele și eforturile în domeniul filosofiei morale trebuiau să umple un mare gol. Pentru a revitaliza filosofia morală în cultura românească, Valentin Mureșan inițiază un proiect amplu de traducere, comentariu filosofic și studii critice ale eticii antice, moderne și contemporane. Totodată își asumă inițierea cercetării și învățământului eticii aplicate în România. Ceea ce caracterizează acest efort comprehensiv este stilul filosofiei analitice, utilizarea instrumentelor de analiză conceptuală din logica și filosofia cunoașterii. Prin formația sa logico-filosofică, Valentin Mureșan era, printre filosofii generației sale, una din persoanele cele mai potrivite pentru a răspunde unei asemenea provocări.

 

Valentin Mureșan credea cu tărie că traducerea filosofică trebuie profesionalizată, astfel încât să devină un instrument util pentru cercetători. În cultura românească există multe traduceri care oferă un prim contact cu ideile unui filosof, dar sunt aproape inutilizabile din perspectiva cercetătorilor care analizează cu minuțiozitate funcția și natura unui concept sau subtilitățile unui argument. După Valentin Mureșan, o traducere profesionistă trebuie să îndeplinească următoarele criterii: prioritatea înțelegerii sensului în raport cu scriitura, minimizarea interpretării și acuratețea literală. O traducere bună se bazează, în primul rând, pe o înțelegere foarte bună a textului original și apoi a limbii din care traduci. De multe ori apare tentația exprimării unui gând mai bine decât a făcut-o autorul și de aceea există pericolul ca traducerea să devină interpretare. Trebuie, așadar, redusă la minimum doza de interpretare. Ceea ce face ca o traducere să fie în mică măsură utilizabilă este și varierea stilistică. Nu e nimic mai dăunător decât traducerea unui concept central prin termeni diferiți doar pentru a îmbunătăți lectura. Se poate susține că Valentin Mureșan a realizat primele traduceri profesioniste, în limba română, ale unor mari opere din filosofia morală modernă. Traduce Utilitarismul lui John Stuart Mill (Paideia, 2002) și Întemeierea metafizicii moravurilor a lui Immanuel Kant (Humanitas, 2007) – împreună cu Filoteia Bogoiu, Miki Ota și Radu Gabriel Pârvu. În 2003, coordonează un colectiv care traduce mai multe studii ale lui Mill și pe care le editează sub titlul J.S. Mill, Eseuri etice (Paideia). Editează apoi, în 2006, un volum ce cuprinde traducerea unor texte ale filosoful Richard Marvin Hare, unul din cei mai importanți gânditori utilitariști ai secolului XX, devenit cunoscut pentru tentativa de a unifica etica lui Kant cu utilitarismul într-o singură teorie morală. Decizia lui Mureșan de a-l traduce pe Hare este cu atât mai semnificativă cu cât el a intuit potențialul excepțional al discuției despre unificarea marilor teorii etice în filosofia morală contemporană. Ultima carte a lui Derek Parfit, On What Matters (2011), reia tocmai acest proiect, stârnind ample dezbateri. Toate traducerile amintite, inițiate de profesorul Mureșan, cu sprijinul și consultarea multor colaboratori, îi ajută mult pe cercetătorii români din filosofia morală și o vor continua să o facă.

 

Aprofundarea și traducerea operei lui Richard Hare l-a apropiat decisiv pe Valentin Mureșan de etica aplicată, o nouă disciplină filosofică apărută în cea de-a două jumătate a secolului XX. Richard Hare este cel care salvat discursul moral de „iraționalismul” pozitivismului logic care susținea că termeni morali nu au un înțeles, ci doar induc stări emoționale de aprobare și dezgust. Hare a arătat că este posibilă argumentarea rațională în etică, aplicând concluziile sale teoretice utilitariste la o varietate de probleme particulare, cum ar fi terorismul, regulile războiului, scopul pedepsei sau vegetarianismul. În acest fel, este pusă în discuție și statutul metodologic al acestei noi discipline. Ce este etica aplicată și ce ar trebui să fie: o aplicare a marilor teorii etice la cazuri particulare sau o dezvoltare sui generis de concepte și metode care sunt strâns legate de natura practică a domeniului? Valentin Mureșan abordează frontal această problemă metodologică și publică în 2007 studiul devenit canonic „Este etica aplicată o aplicare a eticii?”[4], în care susține teza provocatoare că a venit timpul ca filosofii moralei să se retragă din rolul de „experți”. Fără nici o pregătire științifică sau tehnică suplimentară, filosofii moralei nu mai pot pretinde că sunt singurii apți să ofere verdicte morale. Complexitatea problemelor de etică aplicată, specifice globalizării și tehnologizării exponențiale, l-a făcut pe Valentin Mureșan să recunoască necesitatea dublei specializări, pe de o parte, cunoașterea teoriilor și conceptelor etice dezvoltate de filosofi, iar de pe altă parte, aprofundarea domeniilor și contextelor instituționale în care apar dificultăți etice. Mureșan credea că dubla specializare produce un nou tip de expertiză morală: „Atunci când vorbim despre expertul moral în discuțiile de etică aplicată, va trebui să înțelegem prin aceasta expertul în bioetică, expertul în etica presei etc., şi nu expertul în filosofia morală”.[5]

 

Încercând să producă acest nou tip de expertiză etică, Valentin Mureșan este cel care introduce și promovează în spațiul academic românesc cercetarea teoretică și empirică într-unul din cele mai dinamice domenii ale eticii aplicate – managementul eticii. Cunoscut și sub denumirea „instituționalizare a eticii”, managementul eticii vizează organizarea aspectelor morale la nivel instituțional, nu doar la nivel individual. Cartea sa, Managementul Eticii în Organizații, este prima carte publicată în România pe acest subiect. Ea surprinde aspecte diverse ale domeniului, de la definiții, evoluție și tipologii la instrumente și metode de decizie etică. Dezvoltarea metodelor de decizie etică (precum metoda utilitaristă binivelară de decizie etică, metoda pluralistă de decizie etică) în contextul managementului eticii este una inovativă, oferindu-le atât teoreticienilor cât și practicienilor posibilitatea de a înțelege domeniul din perspective diverse. Autorul introduce, totodată, conceptul de „topografie morală a organizației” prin care propune o modalitate practică de identificare a acelor „rute” morale pe care membrii unei organizații le pot urma atunci când se confruntă cu dileme etice. Tot aici sunt aduse în atenția publicului din România metode inedite de a gestiona aspectele morale ale unei organizații, bazate pe un pluralism metodologic, cum sunt metoda Delphi pentru etică ori conferințele de consensualizare, cu implicații la nivel societal.

 

În cadrul Centrului de Cercetare în Etică Aplicată (CCEA), Mureșan va conduce și prima cercetară empirică privind situația managementul eticii în România. Este modul prin care el încerca să demonstreze că filosoful moralei poate și trebuie să iasă din „turnul de fildeș” și să coboare în agora, să înțeleagă și să se conecteze nemijlocit la viața polis-ului, pentru a-și oferi înțelepciunea în folosul comunității. Dincolo de aceste demersuri, trebuie remarcată influența pe care o are activitatea sa din sfera managementului eticii asupra învățământului și cercetării. Din anul 2009, Facultatea de Filosofie din cadrul Universității din București introduce un curs masteral dedicat metodelor de decizie etică în organizații. În plus, numeroase teze de doctorat, sub coordonarea lui Valentin Mureșan, sunt axate pe teme de managementul eticii, generând o activitate de cercetare susținută și recunoscută internațional prin articole publicate în reviste academice de prestigiu (precum Journal of Business Ethics), participări la granturi de cercetare oferite de organisme internaționale (ex. Swiss National Science Foundation) precum și colaborări instituționale (Universitatea Hokkaido, Japonia) sau cu cercetători renumiți (Muel Kaptein, Universitatea Erasmus, Olanda).

 

Nu în ultimul rând, Valentin Mureșan este primul filosof care cultivă în mod sistematic în cultura românească comentariul filosofic al marilor opere. Această specie a realizării filosofice își propune să analizeze o lucrare filosofică, cum se spune, de la cap la coadă. Scopul este evidențierea atât a pașilor argumentativi în construcția sistemului sau teoriei, cât și a incongruențelor și ambiguităților, corectarea erorilor și completarea golurilor în argumentare. Comentariul filosofic în stil analitic reușește să scoată la suprafață, în același timp, creația ideatică și conceptuală și explorarea sistematică a consecințelor ei în opera filosofică. Asumpția este că o operă filosofică sistematică se constituie ca un organism complex și relativ omogen, și că doar prin raportarea la întreg va căpăta fiecare element semnificația și funcția care îi este proprie. O operă filosofică nu poate fi înțeleasă cu adevărat dacă sunt studiate fragmente din ea. Ca să pătrundem semnificația unei opere filosofice va trebui să urmărim o continuitate teoretică ce ne ajută să depistăm construcția conceptuală în ansamblul ei. După cum afirmă percutant Valentin Mureșan, „textele banale nu au nevoie de nici un comentariu; iar textele importante trebuie ferite de lecturi care le banalizează. Marile texte, celebre prin dificultatea și complexitatea lor, merită să fie comentate”[6]. Cu un angajament nestrămutat, Valentin Mureșan a luat la rând marile texte ale filosofiei morale antice și moderne. Realizează, astfel, comentarii sistematice la Republica lui Platon (Metropol 2000), Etica nicomahică a lui Aristotel (Humanitas 2006), Întemeierea metafizicii moravurilor a lui Kant (Humanitas 2007) și Utilitarismul lui Mill (Paideia 2002). Toate aceste comentarii sunt prelungite cu alte volume de studii critice în care Mureșan reanalizează teme și probleme din lucrările lui Platon, Aristotel, Kant și Mill. Nu de puține ori a avut curajul să-și reconsidere propriile soluții în urma discuțiilor critice cu colegi și prieteni.

 

De și mai multe ori a avut curajul să între în polemici publice cu speranța că filosofia în calitate de mamă a argumentelor sporește valoarea dezbaterilor. În 2013, Valentin Mureșan publică volumul Un filosof rătăcit în agora (Editura ALL), ce adună o serie de eseuri incitante despre criza instituțională a filosofiei românești, scopul universităților, rolul filosofilor în viața publică, moralitatea sexualității sau vulgarizarea filosofiei. În stilul caracteristic al polemicii respectuoase și ironice deopotrivă, Mureșan se „răfuiește” cu juriști care nu înțeleg importanța eticii filosofice, cu chimiști care cred că cercetarea științifică ori e cuantificabilă ori nu mai e deloc, cu pastori pudibonzi, dar și cu filosofi „continentali” dispuși să reducă filosofia la exerciții spirituale și terapie sufletească. Valentin Mureșan a avut inspirația să susțină idei care erau înaintea societății românești. În contextul în care viața morală a instituțiilor este extrem de precară în România, Valentin Mureșan a militat pentru implementarea unor sisteme de management al eticii. Abordarea că etică înseamnă „cei șapte ani de-acasă”, că instituțiile publice vor funcționa cum trebuie dacă oamenii vin de acasă cu o educație morală bună, i se părea o iluzie fatală. Pentru Mureșan nu doar etica instituțiilor trebuie profesionalizată, ci și organizarea universităților românești, care prea adesea sunt guvernate diletant. Universitățile românești preferă strategia turnului de fildeș care își propune să satisfacă nevoile instituționale interne de educație și de cercetare. Dar într-o lume tot mai dinamică, universitățile ar trebui, susținea Mureșan, să devină antreprenoriale, nu în sensul de a le transforma într-o afacere, ci de a deveni instituții pro-active, focalizate pe inovații care stimulează schimbări și dezvoltări sociale. Universitățile trebuie să se plaseze în frontul schimbării sociale, să reprezinte avangarda societății, prin contrast cu instituții statice și conservatoare. Dar pe cât de optimist era Mureșan în privința potențialului filosofiei de a contribui la progresul social, pe atât de rezervat era față de modele obtuze care amenințau identitatea filosofiei. Universitățile se pot inspira după modele antreprenoriale, dar ele nu trebuie să devină școli de meserii, sub presiunea retoricii că nu se adaptează la piața muncii. Îi plăcea să-l citeze pe John Stuart Mill, care, într-un discurs ținut la Universitatea St. Andrews în 1867, spunea: „Universitățile nu sunt menite să predea cunoștințele necesare pentru a-i pregăti pe oameni pentru un anume mod de a-și câștiga existența. Scopul lor nu este să pregătească juriști ori medici buni ori ingineri, ci ființe umane capabile și cultivate.” În acest sens, studiul filosofiei nu trebuie distras de „ce ceea se cere”. Într-adevăr, a-i studia doar pe greii filosofiei, cum sunt Kant sau Aristotel, îi poate speria pe studenți. Dar lui Mureșan i se părea hilară vulgarizarea filosofiei pentru a fi pe placul angajatorilor. Trebuie păstrat, în continuare, studiul atent al filosofiei morale, clasice și contemporane, care îi învață pe studenți să aibă o gândire teoretică și reflexivă. Mureșan a rămas ferm convins că filosofia este o „știință a adevărului” și că trebuie păstrată ca atare.

 

Pe Valentin Mureșan nu îl impresiona scrisul flamboaiant în filosofie. El prefera claritatea argumentării și a analizei conceptuale. Cu toate acestea, avea un talent literar inedit de a face portrete umane într-un stil (auto)ironic și suprarealist. În cartea sa, Câțiva oameni reali și faptele lor fantastice[7], Mureșan adună portrete de universitari pe care le-a făcut de-a lungul anilor (Cornel Popa, Gabriel Liiceanu, Mircea Flonta, Ilie Pârvu, Mircea Dumitru, John Lucas, Julian Săvulescu, Roger Crisp și alții). În portretul pe care i-l face lui Ilie Pârvu, Mureșan povestește cum cei doi s-au rătăcit în Veneția. După mai multe încercări nereușite de a găsi hotelul, Mureșan, ca un observator implicat, îi dă o replică lui Ilie Pârvu care i-a plăcut enorm: „Domnule, dumneata ești un om care este în stare să se rătăcească și pe un metru pătrat.” Pe Julian Savulescu îl admira de la distanță cum se bucura de plaiurile natale la o conferință de etică aplicată, tatăl său fiind un jurist român care a emigrat în Australia la începuturile regimului comunist: „Se uita dus pe gînduri la viţelul rumenit cu ştiinţă de o ţărancă rotofeie din partea locului şi zise încet, ca pentru sine: „I love you”. „Ia auzi fă, strigă ţăranca, zice că mă iubeşte”. Celelalte femei, răspândite prin curte, îi răspunseră: „Cum să te iubească, tu nu vezi ce urâtă eşti?”. Atunci, pe neaşteptate, un trăsnet izbi curtea dându-mi senzaţia că toţi cei ce se aflau acolo au fost pulverizaţi fără milă. Dar, după ce ecoul norilor se stinse coborând treptat prin văile adânci, am constatat că nimeni nu se mişcase din loc: ţăranca învârtea mai departe viţelul iar Julian S. stătea în iarba udă, ca un călugăr budist, şi mai punea câte un lemn în foc, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Inspiră apoi adânc o parte din ceaţa întunecată a norilor şi, curbând cu o mişcare elgantă a mâinilor, ca într-un joc gigantic, traiectoria altfel aleatoare a fulgerelor, mă privi complice şi se înclină spre mine ca şi cum mi-ar spune o taină: «Nicăieri în lume nu aş fi putut face asta.»” În portretul pe care i-l face lui Sever Iordănescu, un coleg de facultate pe care îl admira pentru imaginația speculativă, Mureșan descrie o întâlnire între apropiați aproape ca o premoniție: „«Unde sunt ceilalţi?» întrebă speriat Sever I. «Nu ştiu, i-am anunţat pe toţi». «Am bănuit eu», răspunse el enigmatic. «Păcat, eu i-am chemat să ne mai vedem pentru că simt că acolo sus, pe acoperiş, e cineva cu o armă cu lunetă care trage la întâmplare în noi. Nu ştii niciodată când te nimerește. Să ne mai vedem cât avem timp.» Nu am fost amic cu Sever I, dar de data aceasta am simţit că ne leagă ceva. M-am aşezat alături de el, la masă, aşteptându-i pe ceilalţi. «Să bem, aşadar, câte o cafea amară». Abia atunci am observat terasa goală, măturată de vânt. Strada era şi ea goală, oraşul scufundat într-o neverosimilă linişte. Până şi chelnerii dispăruseră în trecut. Simţeam doar fiorul timpului care se scurgea grăbit peste noi, ca o boare rece şi umedă, venind cu siguranţă dinspre norii aceia, sfâșiați, care se îndreptau spre orizont… Instinctiv, mi-am aruncat privirile spre acoperiș. Un muncitor părea că repară aerisirea. Mi-a zâmbit.”

 

Valentin Mureșan urma să se pensioneze în vara anului 2018. Colegi și colaboratori ai său au socotit că acesta este un moment potrivit pentru a pregăti o carte consacrată personalității și operei sale. Potrivit modelului adoptat, contribuțiile participanților la acest volum urmau să fie precedate de reflecții autobiografice, intelectuale și profesionale ale celui omagiat. Invitațiile de colaborare la volum au fost trimise de editori în prima jumătate a anului 2019. Aceștia, ca și cei care au răspuns invitației lor, nu și-au închipuit că Valentin Mureșan nu va fi în măsură să-și scrie propria contribuție, că el nu va fi printre noi când va apărea acest volum.[8] Nimeni nu a bănuit că Mureșan nu se va putea bucura de provocările cuprinse în contribuțiile colegilor și prietenilor săi, de a plăcerea de a le discuta și comenta. Și, de asemenea, că cititorii acestui volum vor fi lipsiți de relatările retrospective și reflecțiile sale, cele care i-ar fi interesat poate cel mai mult pe nu puțini dintre ei.

 

Emilian Mihailov

Mihaela Constantinescu

Mircea Flonta

 

[1] David Ilina, Contemplatio: convorbiri cu Valentin Mureșan, Editura Paralela 45, 2012, p. 20.

[2] Detalii despre acest concurs care marchează începutul carierei universitare pot fi găsite în portretul pe care Valentin Mureșan i-l face lui Cornel Popa în cartea sa Câțiva oameni reali și faptele lor fantastice (Editura Univeristății din București, 2020).

[3] Vezi Ilie Pârvu (editor), Bucharest School in Analytic Philosophy: An Anthology, Editura Universității din București, 2014.

[4] Valentin Mureșan, „Este etica aplicată o aplicare a eticii?”, Revista Română de Filosofie Analitică, Volumul I, Nr. Iulie-Decembrie, 2007.

[5] Idem, p. 108.

[6] Valentin Mureșan, Cuvânt înainte la I. Kant, Întemeierea metafizicii moravurilor, trad. Valentin Mureșan, Filoteia Bogoiu, Miki Ota și Radu Gabriel Pârvu, Editura Humanitas, p. 14.

[7] Colecția de portrete este în curs de apariție la Editura Universității din București.

[8] Unul dintre prietenii săi, profesorul Roger Crisp din Oxford, în încheierea contribuției sale, expediate în decembrie 2019, își exprima speranța să-l vadă din nou încheind cu cuvintele: „În curând, sper.”

 

Listă de lucrări

 

Cărți de autor

 

1. Valorile şi criteriile eficienţei, Editura politică, 1986.
2. Apusul unei filosofii, Editura Alternative, 1995.
3. Evoluţie şi progres în ştiinţă, Editura Alternative, 1996.
4. The Form of Justice in Plato’s Republic, Editura Paideia, 1999.
5. Comentariu la Republica lui Platon, Editura Metropol, 2000.
6. Ce este filosofia?, Editura Punct, 2000.
7. Utilitarismul lui J.S. Mill, Editura Paideia, 2002.
8. Comentariu la Etica nicomahică, Editura Humanitas, 2006.
9. Comentariu la Întemeierea metafizicii moravurilor, în I. Kant, Întemeierea metafizicii moravurilor, Editura Humanitas, 2007.
10. Managementul eticii în organizaţii, Editura Universităţii din Bucureşti, 2009.
11. A Commentary to Mill’s Utilitarianism, Lambert Academic Publishing, 2010.
12. Fericirea, datoria şi decizia etică, Editura Universităţii din Bucureşti, 2010.
13. From Eudaimonia to Happiness, Editura Universităţii din Bucureşti, 2010.
14. Etica lui Aristotel, Editura Universităţii din Bucureşti, 2011.
15. Trei teorii etice: Kant, Mill, Hare, Editura Universităţii din Bucureşti, 2012.
16. Instituționalizarea eticii: mecanisme și instrumente (co-autor Mihaela Constantinescu), Editura Universității din București, 2013.
17. A Walk through Aristotle’s Ethics, Editura Universității din București, 2014.
18. Un filosof rătăcit în Agora, Editura ALL, 2014.
19. Contemplatio – Convorbiri cu Valentin Mureșan (David Ilina), Editura Paralela 45, 2012.
20. Formule și categorii, Editura Universității din București, 2016.
21. Câțiva oameni reali și faptele lor fantastice, Editura Universității din București, 2024.

 

Cărți editate

 

1. Valorile şi adevărul moral, Editura Alternative, 1995.
2. Filosofia morală britanică (co-editor: A. Montefiore), Editura Alternative, 1998.
3. Între Wittgenstein şi Heidegger, Editura Alternative, 1998.
4. Ce vor filosofii?, Editura Punct, 2000.
5. Despre adevăr, Editura Punct, 2000.
6. Axiologie şi moralitate, Editura Punct, 2001.
7. Despre sensul vieţii, Editura Punct, 2002.
8. Dragoste şi filosofie, Editura Punct, 2002.
9. Manifest pentru o universitate antreprenorială, Editura Punct, 2002.
10. Itinerarii logico-filosofice: Omagiu profesorului Cornel Popa (co-editor: M. Dumitru), Editura Universității din București, 2004.
11. L’Université dans la societé (co-editor: S. E. Zaharia), Editura Paideia, 2003.
12. Filosofia morală a lui Richard M. Hare, Editura Paideia, 2006.
13. Proceedings of the International Conference J.S. Mill 1806-2006 (co-editor: C. Ducu), Editura Universităţii din Bucureşti, 2007.
14. Legea morală la Kant, Editura Universității din București, 2009.
15. Metafizică și știință: volum dedicat profesorului Ilie Pârvu (co-editori: Mircea Dumitru, Mircea Flonta), Editura Universității din București, 2012.
16. Applied Ethics. Perspectives from Romania (co-editor S. Majima), Hokkaido University Press, 2013.
17. Etica în știință, religie și societate (co-editor: Marin Bălan), Editura Universității din București, 2015.
18. 60 de ani în universitate: o carte dedicată profesorului Mircea Flonta (co-editori: Mircea Dumitru, Adrian-Paul Iliescu, Cosmin Văduva), Editura Universității din București, 2015.

 

Articole în volume

 

1. „Logica formală şi definirea conceptului de eficienţă”, în C. Popa (ed.), Logica acţiunii – studii, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, 1983.
2. „Organizaţiile şi creativitatea”, în C. Popa, I. Moraru et al. (ed.), Buletinul Simpozionului Perspectiva pluridisciplinară asupra creativităţii, Buşteni 12-13 septembrie 1983.
3. „Eficienţă şi timp”, în C. Popa(ed.), Praxiologie şi logică, Editura Academiei, 1984.
4. „Materialitatea lumii ca problemă ideologică”, în Ideologie şi contemporaneitate, Editura politică, 1984.
5. „Valorile şi progresul social”, în I. Achim, C. Popa (ed.), Conduite, norme şi valori, Editura politică, 1986.
6. „Categoriile teoriei determinismului din perspectiva logicilor modale”, în I. Smirnov, M. Diaconu (ed.), Studii de filosofie; Umanism – Epistemologie – Cultură, Imprimeria I.P.B., 1986.
7. „Filosofia şi studentul-inginer”, în Tineret, participare, progres social, CCPT, Filiala Prahova, Sinaia 1987.
8. „Aspecte ale dezvoltării creativităţii în cadrul procesului de pregătire profesional-ştiinţifică a studenţilor”, în Pregărirea şi perfecţionarea profesională a tineretului, CCPT, Bucureşti 1987.
9. „Progresul în era revoluţiei tehnico-ştiinţifice”, în Tineret, educaţie, acţiune socială, CCPT Prahova, Sinaia 1988.
10. „Despre posibilitatea demarcării filosofiei”, în A-P.Iliescu (ed), Cunoaştere şi analiză: volum omagial Mircea Flonta, Editura All, 1998.
11. „Ipostazele imperativului categoric la Kant”, în M. Flonta, H. Keul (coord.), Filosofia practică a lui Kant, Editura Polirom, 2000.
12. „Demonstrarea principiului utilităţii”, în G. Ene (ed.), Filosofia politică a lui J. S. Mill, Editura Polirom, 2000.
13. „What an Entrepreneurial University is Not”, în V. Mureșan, S.E. Zaharia (ed.) L’Université dans la societé, Editura Paideia, 2003.
14. „Teoria-cadru a criticii raţiunii practice şi formulele imperativului moral”, în A. Boboc, N. I. Mariş (ed.), Studii de istorie a filosofiei universale, vol. XII, Editura Academiei Române, 2004.
15. „Din nou despre demonstraţia lui Mill”, în V. Mureşan, M. Dumitru (ed.), Itinararii logico-filosofice: Omagiu profesorului Cornel Popa, Editura Universităţii din Bucureşti, 2004.
16. „Admit excepţii legile morale ale lui Kant? ”, în M. Dumitru et alia (ed), Filosofia azi. Prima întâlnire academică româno-chiliană, Editura Universităţii din Bucureşti, 2005.
17. „Despre deducţia kantiană a imperativului moral”, în A. Boboc, N. I. Mariş (ed.), Studii de istorie a filosofiei universale, vol. XIII, Editura Academiei Române, 2005.
18. „R. M. Hare şi tentaţia unificării teoriei morale”, în Valentin Mureșan (ed.), Filosofia morală a lui Richard M. Hare, Editura Paideia, 2006.
19. „A Sympathetic Approach to Mill’s Proof”, în Valentin Mureșan, Cristian Ducu (ed.), Proceedings of the International Conference J.S. Mill 1806-2006, Editura Universităţii din Bucureşti, 2007.
20. „Legile morale a priori și excepțiile lor aparente”, în Valentin Mureșan (ed.), Legea morală la Kant, Editura Universității din București, 2009.
21. „Schimbarea metodei metafizicii şi inteligibilitatea discursului kantian”, în Mircea Flonta, Mircea Dumitru, Valentin Mureșan (ed.), Metafizică şi ştiinţă, Editura Universităţii din Bucureşti, 2012.
22. „How many Formulas? A New Approach”, în V. Muresan, S. Majima (eds.), Applied Ethics. Perspectives from Romania, Hokkaido University Press, 2013.
23. „Nașterea eticii – un program științific ambițios”, în Marin Bălan, Valentin Mureșan (ed.), Etica în știință, religie și societate, Editura Universității din București, 2015.
24. „Din acest unic imperativ pot fi derivate, ca din principiul lor, toate imperativele datoriei”, în Mircea Dumitru, Adrian-Paul Iliescu, Valentin Mureșan, Cosmin Văduva (ed.), 60 de ani în universitate: o carte dedicată profesorului Mircea Flonta, Editura Universității din București, 2015.
25. „The Second Critique”, în Baiasu, S., & Timmons, M. (Eds.), The Kantian Mind. Routledge, Taylor & Francis Group, 2024.

 

Articole în reviste științifice

 

1. „Logika formalna i definicja projecia efectiwnosci”, Prakseologia, no. 3 (75), 1980.
2. „Dimensiunile praxiologice ale conceptului de metodă”, Revista de filosofie, nr. 4, 1980.
3. „Analiza formală a conceptului de metodă”, Analele Universităţii Bucureşti, 1980.
4. „Eficienţa şi valorile sociale”, Analele Universităţii Bucureşti, 1981.
5. „Concepţia despre cauzalitate a lui G.H.von Wright”, Analele Universităţii Bucureşti, 1982.
6. „Conceptul praxiologic de valoare”, Revista de filosofie, nr. 2, 1983.
7. „Analiza eficienţei educaţiei politice din perspectiva praxiologiei”, Viitorul social, sept. – oct., 1983.
8. „Finalitatea din perspectiva ciberneticii”, Analele Universităţii Bucureşti, 1983.
9. „Zum Begriff Methode”, Deutsche Zeitschrift für Philosophie, no. 3, 1984.
10. „Wartosci i wydaknac. Podejacie prakseologiczne”, Prakseologia, no. 1-2 (93-94), 1985.
11. „Causal Relation”, Revue roumaine des sciences sociales, série de philosophie et logique, no. 1-2, 1985.
12. „Ideology and the Definition of Matter”, Revue roumaine des sciences sociales, no. 3-4, 1985.
13. „Explicaţie ştiinţifică şi explicaţie mitică”, Revista de filosofie, nr. 2, 1986.
14. „Progresul social ca strategie acţională”, Revista de filosofie, nr. 6, 1986.
15. „Dialectics – As a Scientific Pattern of Rationality”, Revue roumaine des sciences sociales, no. 5-6, 1986.
16. „The Social Dynamics Between Evolution and Progress”, Revue roumaine des sciences sociales, no. 1-2, 1988.
17. „Educaţia de compensare”, Alternative, nr. 2, 1990.
18. „Pentru o paradigmă masculină a filosofiei”, Alternative, nr. 11-12, 1990; 17-18/1990; 23-24/1990.
19. „Relaţiile logice interteoretice şi incomensurabilitatea”, Revista de filosofie, nr. 5-6, 1990.
20. „Social Progress as an Actional Strategy”, Praxiology Yearbook, Vol. 4-5, 1990.
21. „Intertheory Logical Relations and Incommensurability”, Revue roumaine de philosophie, no. 3-4, 1993.
22. „Conceptul de fericire la Aristotel”, Revista de filosofie, nr. 1, 1994.
23. „Transcendentalism and Modal Thought”, Revue roumaine de philosophie, no. 1-2, 1994.
24. „Aristotle on Happiness”, Revue roumaine de philosophie, no. 3-4, 1994.
25. „Fluxul istoriei”, Revista de cercetări sociale, nr. 3, 1994.
26. „Transcendentalism, Nomicity and Modal Thought”, Theoria, XI, no. 27, 1996.
27. „Cetatea contrafactuală în Republica lui Platon”, Analele Universităţii Bucureşti, Anul XLVI-1997.
28. „Mill’s Principles of Utility”, Analele Universităţii Bucureşti, 2000.
29. „A Modal Interpretation of Platonic Forms”, Revista Philosophica, vol. 28, 2005, Chile.
30. „Este etica aplicată o aplicare a eticii? ”, Revista de filosofie analitică, Nr. 1, 2007.
31. „Utilizează Aristotel metoda dialectică? ”, Revista de filosofie analitică, 2, 2009.
32. „Filosofia ca mod de viaţă”, Revista de filosofie analitică, Nr. 2, 2010.
33. „Etica şi asigurarea calităţii”, Quality Assurance Review, no. 2, 2010.
34. „A Pluralist Ethical Decision-making Procedure”, Journal of Applied Ethics and Philosophy, vol. 4, 2012, Hokkaido, Sapporo, Japan.
35. „Codes of Ethics: Towards a Principlist Justification”, Journal of Applied Ethics and Philosophy, vol. 7, 2015, Hokkaido, Sapporo, Japan.
36. „An Organization’s Moral Topography”, Transilvanian Review, Vol. XXII, No. 1, 2013.

 

Traduceri

 

1. P. Suppes, Metafizica probabilistă, Editura Humanitas, 1990 (co-traducător A. P. Iliescu).
2. J. S. Mill, Utilitarismul, Editura Alternative, 1994.
3. B. O. A. Williams, Introducere în etică, Editura Alternative, 1995 (reeditată sub titlul Moralitatea, Editura Punct, 2002).
4. Valorile şi adevărul moral, Editura Alternative, 1995.
5. Axiologie şi moralitate, Editura Punct, 2001.
6. Despre sensul vieţii, Editura Punct, 2002.
7. Ce vor filosofii?, Editura Punct, 2000.
8. Despre adevăr, Editura Punct. 2000.
9. J.S. Mill, Eseuri etice, Editura Paideia, 2003.
10. Filosofia morală a lui R. M. Hare (cu traduceri din Prichard, Ross, Ayer, Stevenson, Anscombe, Glover, Singer), 2006.
11. I. Kant, Întemeierea metafizicii moravurilor, Humanitas, Bucureşti, 2007 (co-traducători F. Bogoiu, M. Ota, R.G. Pârvu).
12. I. Kant, „Despre un pretins drept de a minți din iubire de oameni” (co-traducător Andrei Apostol), în Valentin Mureșan (ed.), Legea morală la Kant, Editura Universității din București, 2009.
13. I. Persson, J. Săvulescu, Neadaptați pentru viitor: nevoia de bio-ameliorare morală (coordonare traducere cu Emilian Mihailov), Editura ALL, 2014.