Etica tehnologiilor de bioameliorare umană, în dezbatere la Conferința de etică aplicată București – Oxford – Singapore (BOS3)

Pe 25 și 26 mai 2023, în intervalul 10.00-14.00, Centrul de Cercetare în Etică Aplicată (CCEA) găzduiește la Facultatea de Filosofie a Universității din București Conferința de etică aplicată București – Oxford – Singapore (BOS3), eveniment în format fizic la care participă cercetători renumiți de la Universitatea din Oxford, Universitatea Națională din Singapore și Universitatea din București. Printre temele dezbătute se numără etica tehnologiilor de (bio)ameliorare umană, a neurotehnologiilor, altruismul eficace și binefacerea imparțială, autonomia morală relațională, etica vaccinării, etica Inteligenței artificiale, a Realității Virtuale și a utilizării avatarurilor, etica vieții digitale după moarte, precum și valoarea morală a tehnologiei în procesul de auto-cunoaștere și construire a identității narative.

 

Prima zi a evenimentului – joi, 25 mai – este dedicată celor mai recente rezultate de cercetare din etica tehnologiilor de (bio)ameliorare umană. Evenimentul este deschis de profesorul Julian Savulescu, Director al Centre for Biomedical Ethics, Universitatea Națională din Singapore și Doctor Honoris Causa al Universității din București, celebru pentru contribuțiile sale fondatoare în domenii ale bioeticii precum (bio)ameliorarea umană. Acestuia i se vor alătura cercetători recunoscuți precum Ivar Hannikainen (Universitatea din Granada), Jonny Pugh (Oxford UEHIRO Centre for Practical Ethics) și membrii proiectului ENHATEC (CCEA, Facultatea de Filosofie, Universitatea din București) – Emilian Mihailov, Constantin Vică, Cristian Iftode, Anda Zahiu și Alexandra Zorilă. Împreună vor dezbate argumentele morale în favoarea și împotriva utilizării tehnologiilor de (bio)ameliorarea umană în sport, Realitatea Virtuală sau în construcția identității narative.

 

Vineri, 26 mai, evenimentul continuă cu cea de-a opta ediție a workshop-ului de cercetare organizat anual de Centrul de Cercetare în Etică Aplicată (CCEA), în parteneriat cu Oxford UEHIRO Centre for Practical Ethics. Începând cu ediția din acest an, prestigiosul parteneriat se extinde pentru a include și Centre for Biomedical Ethics, de la Universitatea Națională din Singapore. Teme precum altruismul eficace și binefacerea imparțială, autonomia morală relațională, etica vaccinării, etica sferei private, viața privată și auto-cunoașterea, etica Inteligenței artificiale, responsabilitate morală și avataruri vor fi discutate de cercetători prestigioși ai Oxford UEHIRO Centre for Practical Ethics  – Brian Earp, Muriel Leuenberger, Alberto Giubilini, Viktor Savchenko – și ai Centrului de Cercetare în Etică Aplicată – Emanuel Socaciu, Cristina Voinea și Mihaela Constantinescu.

 

Cele două zile ale evenimentului de cercetare se încheie cu prelegerea celebrului filosof britanic Roger Crisp, director al Oxford UEHIRO Centre for Practical Ethics și profesor de filosofie morală la St Anne’s College, care va vorbi despre etica supraviețuirii. Prelegerea are loc la Casa Universitarilor, accesul se face pe bază de invitație.

 

Accesul este deschis studenților, cercetătorilor, profesorilor și tuturor celor interesați de etica aplicată, în limita locurilor disponibile. Programul complet al evenimentului poate fi consultat aici. 

 

Conferința de Etică Aplicată București-Oxford-Singapore (BOS3) este organizată în cadrul ENHATEC, proiect de cercetare care explorează modul în care ameliorarea cognitivă și morală răspunde provocărilor prezentului și viitorului, în special în contextul schimbărilor climatice. Proiectul este implementat în perioada 2021-2023 la Centrul de Cercetare în Etică Aplicată (CCEA) din cadrul Facultății de Filosofie, Universitatea din București.

 

png2pdf

 

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Solverwp- WordPress Theme and Plugin