Modificările climatice produse ca rezultat al activității societății umane superindustrializate și tehnologizate au condus, inevitabil, la o regândire a raportului om-mediu. În același timp, datorită eforturilor fără rezultate în controlarea și managementul poluării, precum și o insuficientă și cuprinzatoare legislație în domeniul dezvoltării durabile și sigure, propunerile pentru diminuarea efectelor încălzirii globale au căpătat noi aspecte. Geoingineria, prin metodele de stocare a dioxidului de carbon și controlul radiației solare, utilizând tehnologii până acum considerate futuristice, vine să schimbe concepția noastra despre natură, adăugând odata cu promisiunea unui mediu mai curat incertitudinile și riscurile legate de utilizarea pe scară largă a procedurilor acesteia. Etica geoingineriei (sau ingineriei climatice, cum va fi numită în cuprinsul lucrării) își propune să chestioneze, utilizând specificul teoriilor morale clasice cât și metode de decizie morală aplicate pluridimensionalității domeniului menționat, ansamblul de justificări și consecințe relevante pentru analiza în cauză. Impactul asupra mediului, nevoia omologării sociale, ireversibilitatea efectelor, managementul riscului precum și argumentul generațiilor viitoare reprezintă elemente teoretice care, plasate în conținutul eticii geoingineriei, își propun să ofere o imagine de ansamblu dar cuprinzatoare a manipulării climei prin intermediul tehnologiilor. Totodată, tema de față constituie o recomandare pentru un domeniu care, încă nedezbatut la niveul mediului academic și științific din România, poate să își dezvolte metodele de lucru și să redimensioneze pretențiile asupra modificării subtratului geofizic și cultural al planetei.