Studiul normelor a constituit dintotdeauna un domeniu important al reflecției filosofice, iar în ultimii 20 de ani dezvoltarea teoriei evoluționiste a jocurilor a oferit cercetătorilor un arsenal teoretic și conceptual care fusese inaccesibil filosofiei morale și politice tradiționale.

Prin acest proiect ne propunem să aducem o contribuție la dezbaterea critică actuală purtată în jurul încercărilor de a modela în manieră evoluționistă emergența normelor în interacțiuni complexe. Strategia teoretică pe care o propunem urmează trei direcții fundamentale de cercetare. În primul rând vom contribui la analiza critică a presupozițiilor de natură conceptuală și logică care stau la baza modelelor de reconstrucție a emergenței normelor, așa cum sunt ele propuse în literatura recentă.

În al doilea rând proiectul urmărește clasificarea și discutarea dezvoltărilor contemporane din științele sociale care utilizează acest tip de modelări, ipoteza noastră fiind că asistăm la un rar moment de convergență în care filosofii politici, eticienii și cercetătorii din științele sociale au la dispoziție același set de instrumente teoretice și obțin rezultate complementare.

A treia direcție vizează explorarea implicațiilor filosofice ale posibilității de a obține o modelare riguroasă a emergenței normelor în contextul interacțiunilor dinamice de tipul celor care au loc în mediile virtuale.

Perspectiva contemporană

Ceea ce avea în vedere Robert Laughlin (laureat al Premiului Nobel pentru fizică în 1998) prin formularea “Oricât de mult mi-ar displăcea ideea de epoci, cred că se poate argumenta cu succes că știința a ieșit acum din Epoca Reducționismului pentru a intra în Epoca Emergenței ” este mai curând situația din domeniul științelor naturii. Totuși, tendința este una vizibila cu ușurință și în zonele de reflecție arondate în mod tradițional științelor sociale, care au urmat în multe privințe o traiectorie similară.

Împrumutul conceptului de emergență din științele naturale în cele socio-umane nu este însă rezultatul unui proces unitar. Un prim traseu este inspirat din elaborarea modelelor emergentiste în filosofia minții și filosofia biologiei și urmează intuițiile teoretice fixate încă prin contribuțiile primilor autori emergentiști de la începutul secolului al XX-lea (Morgan, 1923; Broad, 1929).  Nucleul epistemologic al cercetărilor poate fi rezumat extrem de schematic prin insistența de a trata entitățile sau proprietățile emergente ca întreguri funcționale, ireductibile la stările de lucruri premergătoare lor (Peterson, 2006).  Dificultatea principală (și marea provocare intelectuală) rezidă aici în a explica emergența ca rezultat al adaptării prin selecția naturală (Huneman, 2008a).

Al doilea traseu, de inspirație semnificativ diferită, urmează oportunitățile teoretice pe care le-a deschis elaborarea teoriei evoluționiste a jocurilor. Deși rădăcinile intelectuale ale acestei abordări sunt venerabile, o versiune netehnică a modelării emergenței regulilor putând fi găsită încă în opera filosofică a lui David Hume (Socaciu, 2009), domeniul s-a autonomizat și a primit o identitate epistemică odată cu cercetările de pionierat ale lui Robert Axelrod (Axelrod, 1984, 1986, 1997).  Intuiția teoretică de forță a acestei abordări a fost aceea de a utiliza dinamic teoria jocurilor pentru a obține modelări ale interacțiunilor repetate de un număr indefinit de ori, modelări mai adecvate pentru simularea situațiilor sociale decât cele obținute prin teoria statică (Vanderschraaf, 1999). Rezultatul spectaculos obținut de Axelrod și de alți cercetători care au preluat ipotezele fundamentale ale programului (Binmore, 1994, 1998, 2005; Skyrms, 1997, 2003) a fost acela de a demonstra posibilitatea emergenței unor tipare recurente ale interacțiunilor (normele), în lipsa unui proiect conștient sau a unui agent de impunere. Ceea ce oferă această direcție de cercetare științelor sociale este în primul rând o metodă riguroasă (modelarea bazata pe agent – agent based modelling), care îmbină utilizarea unui solid aparat logico-matematic cu posibilitățile oferite de tehnologia contemporana a informației (simulări computerizate ale dinamicii interacțiunilor între agenți care utilizează strategii diferite de abordare a jocurilor).

Domenii

Un prim domeniu care a valorificat rezultatele teoriei evoluționiste a jocurilor a fost filosofia morală. Deși fuseseră deja formulate ipoteze emergentiste de către autori care foloseau modele bazate pe jocuri neiterate (Ullmann-Margalit, 1977), absența abordării dinamice a făcut ca teoria morală rezultată să ia forma unui funcționalism brut și nesatisfăcător. Adăugarea elementului evoluționist a făcut posibilă rafinarea ipotezelor inițiale, noile teorii dobândind gradul de rigoare și sofisticare necesar pentru un impact consistent asupra paradigmei dominante în etică (Weibull, 1997; Katz, 2000; De Waal, Macedo, Ober, 2006; Tuukka, 2009). Mai mult, poate pentru prima oară după momentul iluminismului scoțian, filosofia morala practicată în această manieră și-a regăsit caracterul profund interdisciplinar, printre contributorii cei mai importanți ai domeniului numărându-se matematicieni (Binmore), economiști (Gintis, Buchanan) sau politologi (Axelrod).

Extraordinara forță epistemică a modelelor evoluționiste din teoria jocurilor a fost confirmată de preluarea lor pentru a explica dinamica unor procese biologice (Maynard-Smith, 1982; Maynard-Smith, Szathmary, 1999). Asistăm la unul din rarele momente de convergență din istoria modernă a științei, în care eticienii, cercetătorii din domeniul științelor naturii și cei din domeniul științelor sociale folosesc același instrument teoretic pentru reconstrucția teoretica a unor procese dinamice aparținând de propriul domeniu de cercetare.

Dinamica spectaculoasă a dezvoltărilor teoretice ce împărtășesc un set de presupoziții emergentiste, precum și observația că cele doua trasee pun în joc concepte diferite ale emergenței a oferit  filosofilor științei oportunitatea reflecției asupra unui nou domeniu de interogații, ce s-a dovedit rapid extrem de fertil. Un răspuns care pare să fi câștigat aderenta unei majorități substanțiale a comunității științifice este cel potrivit căruia cele două surse diferite ale modelelor emergentiste în științele sociale corespund unei distincții fundamentale între emergența computaționala și cea cauzală (Huneman, 2008b) sau conceptuală (Humphreys, 2008).

O nouă paradigmă

Concentrându-ne la sfera mai restrânsă a modelelor evoluționiste de reconstrucție a emergenței normelor, se cuvine să semnalăm faptul că, la mai puțin de 15 ani de la apariția primelor lucrări ale lui Axelrod, teoria evoluționistă a jocurilor întrunea deja toate caracteristicile unei discipline instituționalizate, iar aplicațiile ei în științele sociale depășeau caracterul unor vagi asemănări de familie, devenind emblema unei noi paradigme epistemice. În opinia multora dintre susținătorii ei (Gintis, 2000; Binmore, 2005), aceasta paradigmă sta la originea unui vast program de cercetare comun unor discipline care până de curând nu comunicau decât sporadic. Începând încă de la sfârșitul deceniului trecut, apar  reviste specializate, se înființează centre de cercetare interdisciplinară și sunt organizate  conferințe și congrese internaționale.

Dacă în științele sociale (în special în economie, dar și în psihologie, sociologie, istorie sau chiar antropologie și etnologie) utilizarea acestor modele pare să stea sub semnul unui canon metodologic ajuns la maturitate, etică și filosofia științelor sociale sunt în continuare terenul unor largi dezbateri purtate în jurul unor interogații care vizează fundamentele domeniului. Ca urmare, cercetarea filosofică pe care o propunem va începe de la identificarea principalelor curente sau școli de gândire care încearcă o elucidare teoretică a presupozițiilor, naturii și impactului acestor preocupări. Indiscutabil, diferențele principale vor proveni din raportările concurente la cadrele conceptuale și metodologice fixate în cercetările pionierilor domeniului (Axelrod, Binmore). Dezbaterea dintre ele se poartă pe două paliere diferite. Pe de-o parte, la un nivel extrem de abstract, este discutată adecvarea acestui tip de modelare pentru a investiga domeniul moralei sau al realităților sociale. Aici, interogațiile cele mai comune (într-o enumerare foarte sumară) vizează conceptul de raționalitate implicat, relevanța simulărilor computerizate pentru descrierea unor procese de selectare a normelor sau chiar măsura în care filosofia ar putea avea de câștigat din asimilarea și integrarea unor astfel de metode teoretice. Pe de altă parte sunt discutate diverse rezultate punctuale ale cercetărilor care utilizează modele ale emergenței regulilor (cu titlu ilustrativ și fără pretenția unei ierarhii: emergența unor tipare de cooperare în interacțiuni sociale mediate de tipul celor din comunitățile virtuale, modelarea impactului pe care îl are încrederea asupra output-ului unor procese economice, investigarea modului în care emerg regulile informale în interiorul unei organizații etc.).

La nivel mondial dezvoltarea acestui mănunchi de preocupări teoretice este extrem de rapidă și intensă. În România reflecția asupra lor a fost până de curând sporadică, dar evoluțiile recente sunt încurajatoare. Semnalăm aici în primul rând prezentarea riguroasa și sistematică a teoriei evoluționiste a jocurilor în (Miroiu, 2007) și elaborări ale conceptului de emergență în (Pârvu, 2009; Costreie, 2009; Iordache, 2009). De asemenea, în ultimii doi ani, membrii echipei de cercetare au publicat articole care discută fundamentele etice ale domeniului (Socaciu, 2009) și relatia dintre evoluția cooperării, încredere și tehnologia web (Vică, 2008) și au prezentat lucrări în cadrul unor conferințe dedicate modelelor argumentative evoluționiste, organizate de Facultatea de Filosofie și Facultatea de Biologie (2008, 2009) și de Centrul de Analiză și Dezvoltare Instituțională (2009).

Ipoteze principale

Ipoteza principală a cercetării noastre este aceea că abordările evoluționiste ale normelor oferă suportul conceptual care să facă posibilă convergența unor dezvoltări care au loc la nivelul unor științe sociale. Acestei ipoteze generale îi sunt subordonate o serie de interogații și ipoteze specifice, particularizate la nivelul unor domenii individuale, dintre care menționăm:

• explicațiile funcționaliste ale rolului normelor, împreună cu folosirea modelelor evoluționiste, fac posibilă reinstaurarea la nivelul metaeticii a unei abordări de tip humean, aproape absenta până în ultimele două decenii de pe harta marilor dezbateri metaetice.
• reconstrucția conceptelor de raționalitate și emergență subiacente acestor modele are implicații pentru dezvoltarea unor epistemologii convergente ale științelor sociale particulare, o veritabilă nouă paradigmă epistemică.
• contextul interacțiunilor virtuale și al simulărilor informatice oferă cercetătorilor din științele sociale un nesperat cadru de testare a teoriilor și ipotezelor care privesc structura și rezultatele unor interacțiuni strategice între agenți umani în situații de interacțiuni non-virtuale.
• modelările formale au aplicații practice fructuoase și uneori surprinzătoare, în domenii particulare cum ar fi managementul eticii, cultura organizațională, studiile de securitate, înțelegerea comunităților virtuale, studiul evoluției normelor informale și al raporturilor cu normele instituite formal etc.